glasul-hd.ro Web analytics

43

Deși au evoluat sub așteptări, devenii au ajuns iarăși lideri

CNS Cetate Deva a revenit pe prima poziție a clasamentului Ligii a IV-a Hunedoara. Băieții lui Marius Sîrbu au învins, greu, 2-1 (2-0) pe Aurul Brad și au profitat din plin și de semi-eșecul celor de la Hercules Lupeni, 0-0 cu Gloria Geoagiu, urcând astfel în fotoliul de lider.

La Deva, CNS a jucat bine doar în prima parte, când Pribac (foto, 10) și Chelariu (26) au marcat la capătul unor faze la care a participat și Lintaru, pentru ca în repriza secundă jocul gazdelor să lase de dorit. În aceste condiții, brădenii au forțat ceva mai mult dar n-au reușit decât să înscrie un gol al consolării, în minutul 70, din penalty, prin Bisorca (după un henț al lui Chelariu). În celălalt meci important al rundei, Șoimul Băița a învins în deplasare CS Vulcan, cu 1-0 (gol Benea) și e foarte aproape de a termina turul pe podium.

Detalii despre meciul disputat la Deva, în ediția de luni a cotidianului nostru.

REZULTATELE ETAPEI A XIV-A:

Daia Orăștie – Minerul Uricani  4-0

Inter Petrila – Victoria Călan 4-2

CNS Cetate – Aurul Brad 2-1

CSM Jiul Petroșani – Aurul Certej 3-0

Hercules Lupeni – Gloria Geoagiu 0-0

Metalul Crișcior – Retezatul Hațeg 4-0

CS Vulcan – Șoimul Băița 0-1

Univ. Petroșani a stat.

Back to top button