„Vara lui Mioi” sau „Nunta Oilor”, sărbătoare a ciobanilor hunedoreni

În timpurile actuale, când tehnologia a câștigat atât de mult teren, se observă o transformare evidentă a vieții omului care trăiește la țară. Practici de care mai demult depindea viața țăranilor sunt astăzi uitate pentru simplul motiv că nu mai sunt necesare vieții la țară. Magia și farmecul tradițiilor agrare mai pot fi astăzi doar relatate de „bătrânii satului” sau de specialiștii în domeniu.

„Lungul drum al toamnei”

În memoria țăranului român există încă sărbători ale toamnei patronate de mici divinități interpretate de comunitățile sătești drept „semne” despre vreme. În multe localități transilvănene, între 29 septembrie și 14 octombrie se celebra așa zisa „vara lui Mioi”. Sărbătoarea era dedicată în calendarul oral țărănesc Sfântului Mihail. Cu ocazia acestei sărbători oamenii se așteptau la o încălzire trecătoare a timpului. Potrivit etnologului Marcel Lapteș „pentru țăranul român este perioada autumnală cea mai densă în calendarul agricol când se finalizează culesul recoltei și se făceau importante pregătiri pentru noul an agrar. În această perioadă, ciobanii din satele hunedorene obișnuiesc să slobode berbecii la turmele de oi <să se lege> pentru a naște mieii mai târziu. În stânele din munții Apuseni perioada era numită <Nunta oilor> sau <Năpustitul Berbecilor>. De acum va începe lungul drum al toamnei către vremea rece, când odată cu <căderea ghindei> iarna își intră în drepturi”.

„Berbecii”, o sărbătoare pastorală a fertilității

Există un calendar păstoresc specific unei părți a țărănimii, și anume celor care se ocupau cu creșterea animalelor și în mod special a oilor. Trăind o mare parte din anul pastoral în spații largi, dar izolate, având în jur doar dealuri și munți, toamna țărănească deținea unul dintre cele mai importante locuri în calendarul agrar. Pentru aceasta ciobanii trebuie să cunoască cât mai bine „semnele vremii”  și „mersul oilor”, adică etapele semnificative ale evoluției treburilor pastorale în decursul anului. Sfârșitul lui septembrie (Răpciune cum era denumit) este o etapă importantă a timpului pastoral, fiind marcată în data 26 septembrie când se celebrează „Berbecarii”. În multe sate transilvănene sărbătoarea se mai numește „Nunta Oilor” sau „Năpustitul Berbecilor”.„Berbecii”, cum o denumesc țăranii din satele hunedorene, celebrează reproducerea și fertilitatea. Sărbătoarea pastorală are un caracter magico-religios, provenind din timpuri străvechi când nașterea era considerată o taină a divinității. În Ținutul Momârlanilor exista o ordine e efectuării muncilor la stână, puncte de referință fiind „Măsuratul oilor” care se făcea la începutul primăverii și „Coborâtul oilor”, la sfârșitul toamnei. Acesta era de altfel intervalul de timp în care se prepara brânza, se tundeau oile și „se slobozeau orieții”, adică berbecii, pentru reproducere.

Calendarul oilor

„Nunta oilor” începe în 26 septembrie și se poate prelungi până după 14 octombrie. În această perioadă berbecii vor fi îngrijiți de ciobani în mod special pentru a fi puternici și sănătoși. În satele din Țara Zarandului se spune că sărbătoarea berbecilor ocupa „cel mai de samă loc că numa așe om ave miei în primăvară”. Totuși, sărbătoarea avea și interdicții care trebuiau „ținute” de toți, pentru a aduce în gospodărie „numai bine și belșug” , cum povestea baba Floarea Faur din Rișculița. Patronul sărbătorii era Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, care a fost asimilat de ciobani ca fiind protectorul animalelor domestice, deși se spune că el a fost pescar. Sfântul Ioan era denumit de oieri și „Ion al oilor” și era invocat de ciobani pentru a le proteja de incursiunile lupilor și urșilor. În această perioadă a anului, protejarea oilor de animalele sălbatice era cea mai mare grijă a ciobanilor, alături de reproducere. În afară de mulsul oilor și făcutul brânzei, ciobanii aveau interdicție de a face alte munci pentru că „era rău de lupi și alte primejdii de boli”. „Un fapt deosebit de important în cercetările noastre l-am întâlnit la o stână de lângă satul Măgura, comuna Certej, când în ziua Berbecilor, ciobanii stropeau simbolic oile și berbecii cu un mănuchi de busuioc udat cu apă sfințită de la Paști, zicând că-i bine pentru oi după cum făceau bătrânii noștri ”, spune Marcel Lapteș. În această perioadă a anului, în satele din Ținutul Orăștiei exista credința că nu e bine „să țeși cu roșu și să împletești cu lână, că ți se îmbolnăvesc berbecii iar de-ți intră de sărbătoarea Berbecilor un bărbat în casă atunci mieii născuți vor fi numai berbecuți”.

„Buna Împărțală îi dată de la Domnu Dumnezău”

În memoria comună a comunităților conservatoare hunedorene se mai regăsește încă obiceiul să nu se lucreze marți seara, ca să nu căpieze oile. Cele mai multe din aceste „credințe și semne” și-au diminuat însemnătatea de-a lungul timpului. De asemenea, nu se dădea sare sau oțet la vecini că pun oile în primejdia de a fi mâncate de lupi. De „Nunta oilor” nu se vând produsele animalelor deoarece există riscul ca oile și berbecii să moară. „Așe-i calendarul nost, îi timpul nost cu bune și rele să știi când să ari, să sămăni și să culegi, altfel lumea-i cu fundu-n sus, dară buna împărțală îi de la Domnu Dumnezeu”, spunea Solomie Buștea din Dumbrăvița de pe Valea Mureșului, una dintre interlocutoarele etnologului Marcel Lapteș.