Un sfânt necanonizat al ardelenilor

Astăzi se împlinesc 22 de ani de când Părintele Arsenie Boca a plecat din lumea oamenilor. La Sinaia, în 28 noiembrie 1989, cel mai iubit duhovnic al românilor părăsea această lume. Trupul său a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, iar spiritul său trăieşte în sufletul fiecărui credincios, al fiecărui pelerin care aprinde o lumânare şi murmură o rugăciune lângă crucea de lemn din ţara Haţegului, la Vaţa de Sus în locul naşterii sale sau la Sâmbăta. Învăţăturile Părintelui îl fac unul dintre cei mai vizionari şi moderni teologi ai Bisericii Ortodoxe Române.

În ţara Făgăraşului, un izvor poartă numele Părintelui Arsenie. Apa de acolo nu astâmpără doar setea ci trece dincolo de nevoile trupului şi pătrunde adânc în sufletul călătorului obosit, venit de pe munte. Paradoxal, dar povestea acelui fir de apă pierdut undeva la poalele Făgăraşului începe în judeţul Hunedoara, la Vaţa de Sus, cu 101 ani în urmă. Un izvor a fost botezat de credincioşi cu numele Părintelui Arsenie pentru că la rândul său, acel om a fost el însuşi un izvor de credinţă, de generozitate şi înţelepciune. Un izvor la care s-au adăpat generaţii întregi de credincioşi din Făgăraş, Haţeg sau Zarand, trei “ţări” pentru care Părintele Arsenie Boca este un adevărat sfânt necanonizat.

De la Vaţa, la Muntele Athos şi apoi la Sâmbăta de Sus

Părintele Arsenie s-a născut în satul Vaţa de Sus din judeţul Hunedoara, la 29 septembrie 1910, şi a absolvit Liceul Naţional Ortodox “Avram Iancu” din Brad în 1929.
Primul mentor în teologie al Părintelui a fost dirigintele său de la liceul din Brad, preotul profesor Candin Ciocan. Tânărul Zian Boca – acesta fiind numele de botez al Părintelui – intra după absolvirea liceului la seminarul teologic din Sibiu. Îşi ia licenţa în teologie la Cernăuţi. De acolo este trimis la Bucureşti, unde frecventează Şcoala de Belle Arte. A treia facultate pe care o urmează este medicina, dar nu o termină pentru că este trimis de mitropolitul Bălan la Muntele Athos, la schitul românesc Prodromul. Se pare că scurta vieţuire aici este prilejul unor experienţe spirituale de excepţie. În 1939 se întoarce de la Muntele Athos şi devine stareţul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, veche ctitorie brâncovenească, rămasă în paragină. În câţiva ani, mănăstirea destul de părăginită şi uitată de credincioşi reînvie.

Curentul spiritual de la Sâmbăta

Mitropolitul Nicolae Bălan a vrut sa aibă acolo numai absolvenţi de teologie. Astfel au fost aleşi ca începători ai sfântului lăcaş trei mari oameni: Părintele Nicolae Mladin, Părintele Serafim şi Părintele Arsenie. Tânărul prelat Zian Boca s-a închinoviat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta în iunie 1939, părintele primind acum numele de Arsenie. În scurt timp a reuşit să reclădească Mănăstirea şi a făcut din Sâmbăta de Sus un adevărat loc unde în anii grei ai războiului şi după aceea se adunau peste 10.000 de credincioşi pelerini. Despre mulţimea pelerinilor veniţi la Sâmbăta, Nichifor Crainic scria într-o epistolă adresată Părintelui: “Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir!?”. Părintele Arsenie a avut o contribuţie esenţială la scrierea Filocaliei româneşti, aşa cum apreciază Părintele Stăniloae. Părintele Arsenie a adus de la Muntele Athos manuscrise vechi. De asemenea, cu scrisu-i caligrafic, Părintele Arsenie a scris după dictarea Părintelui Stăniloae, a realizat coperta lucrării şi a susţinut tipărirea ei. Spaţiul din jurul mănăstirii vechi a fost amenajat de Părintele Arsenie, ca o veritabilă lucrare de artă, cu izvoraşe, podeţe. Unul dintre pelerinii veniţi aici, localnic din satul Scoreiu, în vârstă de peste 70 de ani, îşi aminteşte: “Era o grădină frumoasă, şi Părintele se plimba vara printre pomi şi tufe. Pacea de aici era mai presus decât războiul oamenilor. Şi Părintele ştia să aducă pacea în suflete?”.

Prima arestare

Părintele Arsenie Boca a fost bănuit de colaborare cu luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraş. Chiar fostul Mitropolit al Ardealului, Părintele Antonie Plămădeală stă mărturie ajutorului dat de Părinte luptătorilor anticomunişti: “El apăra atunci o cauză sfântă, care era a libertăţii şi a credinţei şi îi ajuta pe cei din munţi, indiferent de ce culoare politică erau ei. Eu am fost martor cum Părintele Arsenie dădea traiste pline cu alimente pentru cei din munţi”. În aceste condiţii, arestarea de către securitatea comunistă a Părintelui Arsenie Boca nu a fost de mirare. În tot timpul detenţiei şi anchetelor, părintele a avut o atitudine detaşată, fiind un sprijin pentru colegii de temniţă. Nicolae Crăiuţ, coleg de celulă la Braşov cu părintele, mărturiseşte: “Mă aflam în faţa unei porţi grele, de fier, blocată de un grup de femei, purtând coşuri mari, acoperite cu ştergare. Una mai în vârstă mi-a strigat, fără să ţină seama de prezenţa ofiţerilor care mă însoţeau: «Rogu-te frumos, spune-i Părintelui Arsenie, de-l vei întâlni, că aşteptăm la poartă să ne trimită binecuvântarea!… ». Într-un târziu, după ce uşa de la capătul coridorului pe unde ieşise călăuza mea în infern a fost trântită, am auzit o voce domoală, parcă aducătoare de linişte, dar mai cu seama de îmbărbătare, de care aveam mare nevoie în clipele acelea de izbelişte: «- Bună ziua, creştine! Înlătură-ţi pe cât poţi teama, fiindcă aici nu eşti chiar singur. Eu sunt Părintele monah Arsenie de la Mănăstirea Sâmbăta, adus aici ca şi dumneata, bănuiesc, pentru fapte pe care nu le cunosc şi nici nu le-am săvârşit. Vom împărţi, deocamdată, noi doi, spaţiul acestei intrări în iad, dar cu ajutorul Lui Dumnezeu vom rezista şi ne vom izbăvi. Vor mai sosi şi alţii… ». În memoria mea nu a rămas zugrăvită decât o umbră încovoiată, purtând o barbă stufoasă”.

Mănăstirea Prislop, a doua ctitorie

Plecarea Părintelui de la Sâmbăta la Prislop s-a întâmplat în anul 1948, după ce fusese eliberat din arestul Securităţii. În 1950, Prislopul devine mănăstire de maici. Părintele rămâne totuşi la Prislop ca duhovnic. Şi în ţara Haţegului, ca şi în cea a Făgăraşului, Părintele Arsenie se face repede cunoscut prin harul său duhovnicesc, dar este oprit din nou din chemarea sa spirituală de către comunişti şi este trimis la muncă silnică la Canal aproape un an. Revine din detenţie la Prislop şi rămâne duhovnic până în anul 1959, când mănăstirea se desfiinţează.

Surghiunul impus de comunişti

După desfiinţarea Mănăstirii Prislop, Părintele a plecat la Bucureşti, unde a lucrat, picturi bisericeşti, ca simplu muncitor. Şi aici continuă să fie vizitat de numeroşii săi enoriaşi, încrezători în capacitatea sa de a-i ajuta. Reprezentând încă un potenţial pericol, este trimis în comuna Drăgănescu, cu domiciliu forţat. Biserica din sat are pictura interioară realizată în întregime de el. Surghiunirea Părintelui Arsenie Boca la Drăgănescu l-a determinat pe Nichifor Crainic să-i trimită o scrisoare cutremurătoare: “Iubite părinte Arsenie, a fost o vreme când te-am ştiut pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului Lui Dumnezeu… Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet”.

În 28 noiembrie 1989, la Sinaia s-a stins din viaţă Părintele Arsenie. A fost înmormântat la Prislop. Mormântul său este şi astăzi loc de pelerinaj. Cei din ţara Făgăraşului îl păstrează viu în suflete ca pe un sfânt, cei din ţara Haţegului se bucură de privilegiul de a-l avea aproape. Moţii mândri de asemenea Părinte vin să se închine la mormântul celui care nu a putut fi încătuşat, pentru că adevărata credinţă nu poate fi încătuşată.