glasul-hd.ro Web analytics

Reportaj

Sute de broaște fără lac în casa unui colecționar

Vinczi Gavril, profesor la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, are o pasiune inedită, colecționează de 14 ani broaște de pluș, din porțelan, lemn sau ceramică. Până acum a ajuns să aibă aproximativ 600 de brotaci confecționați din diverse materiale.

Ideea unei colecții de acest fel i-a venit acum 14 ani, într-o plimbare făcută la balta de la Săulești. În scurt timp și-a cumpărat prima broscuță dintr-o prăvălie, iar de atunci profesorul a recurs la toate modalitățile pentru a spori numărul lor. Această pasiune necesită multă implicare și timp, pe care însă nu l-a avut întotdeauna. De aceea a apelat la familia sa și la prieteni. Cu ajutorul lor, Vinczi Gavril a reușit să strângă 600 de broaște din porțelan, lemn, ceramică și pluș de prin toată Europa și chiar din America.

Colecționar de copil

Profesorul Vinczi Gavril  a avut tendința de a colecționa diferite obiecte din preajma vârstei de șase ani. Totul a început cu șervețele sau cutii de chibrituri. Pe măsură ce a crescut, a rămas fidel activității de colecționar și s-a orientat spre ilustrate cu flori, dar și cravate, pe care le-a păstrat până acum. După revoluție, jucăriile din lemn au fost cele care i-au atras atenția:„Imi plac tare mult jucăriile ăstea. Mai demult ele erau bucuria copilăriei multora, însă acum nu se mai găsesc pe piață, decât foarte rar. Trebuie să ai noroc chior ca să mai dai de ele”, spune profesorul. În aceeași situație se află și broscuțele, deoarece se mai găsesc doar prin târguri sau second-hand-uri. Nemaiavând cum să-și sporească aceste două colecții, soarta lor este să ajungă la grădinițe.
Cea mai surprinzătoare dintre pasiunile sale o reprezintă șnururile pentru ecusoane, acesta strângând peste 2.000 de astfel de accesorii.

Back to top button