„E un copil cuminte, nu îmi face probleme.”. Această replică va fi spusă de cele mai multe ori cu mulțumire și zâmbet de către orice părinte.
A avea un copil cuminte sau ascultător pare a fi cel mai bun lucru care i se întâmplă unui părinte. Părinții copiilor „buni” nu au foarte multe bătăi de cap: copiii fac ce li se cere sau chiar mai mult de atât, când sunt supărați nu sunt agresivi, iar în general nu fac alegeri nefericite.
Ce pierd copiii prea cuminți
Părinții sunt tentați să nu se îngrijoreze prea mult în legătură cu copilul cuminte: își face temele la timp, are prieteni cuminți, își ascultă părinții și profesorii. Așa că ce probleme ar putea avea un copil cuminte? Astfel, părinții pot să fie nepregătiți pentru eventuale probleme cu care se va confrunta copilul la un moment dat și pot reacționa exagerat în fața acestora, nereușind să îl sprijine cu adevărat pe copil.
Copilul poate deveni un adult cu o nevoie ridicată de a face pe plac celorlalți. Conformismul exagerat și nevoia acută de a primi aprecierea celor din jur poate duce la inițiativa și independența reduse și, implicit, la un nivel scăzut de fericire. La maturitate, copilul cuminte poate renunța la propriile nevoi și dorințe pentru a evita nemulțumirea celor din jur.
Copilul cuminte poate avea dificultăți în cunoașterea, exprimarea și gestionarea emoțiilor puternice. Atunci când un copil are o criză de furie în preajma părintelui și primește sprijinul acestuia pentru a se calma, învață că emoțiile sunt trecătoare, că pot fi calmate și că nu trebuie cu orice preț evitate. Astfel, în timp, copilul învață să se liniștească singur și să își gestioneze emoțiile. Un copil cuminte, care nu își exprimă furia, tristețea sau frustrarea, nu are foarte multe ocazii de a-și dezvolta mecanisme de gestionare ale acestor emoții.
Copilul cuminte nu trăiește senzația acceptării și iubirii necondiționate. Copiii care fac greșeli, care își supără sau înfurie părinții, în cele mai fericite cazuri, primesc din partea părinților asigurarea că sunt iubiți în ciuda greșelilor lor. Astfel, învață că greșelile lor pot fi tolerate și depășite de către cei din jur. Iar în acest fel, copiii mai puțin cuminți învață că nu e nevoie să se teamă foarte mult de greșeli. Copiii cuminți pot crește fără a avea această experiență, pierzând ocazia de a-și dezvolta curajul și reziliența
Aceste lucruri nu înseamnă că părinții ar trebui să își încurajeze copiii să facă doar alegeri greșite sau să nu își asculte părinții niciodată, ci că de cele mai multe ori comportamentele dificile ale copiilor pot fi ocazii de învățare și creștere pentru aceștia.
De ce aleg unii copii să fie atât de cuminți?
Trăsăturile de temperament îi ajută pe copii să intre în rolul de copil cuminte. Copiii cu un temperament introvertit sau cu un nivel redus de energie pot ajunge ușor să nu atragă atenția asupra lor și să evite să intre în probleme.
Însă de ce le mai multe ori este vorba despre resursele părintelui și atitudinile acestuia față de comportamentele dificile ale copilului. Atunci când părintele nu are resursele emoționale necesare pentru a face față furiei, tristeții, agresivității copilului, cel din urma poate înțelege că este mai bine să nu își exprime prea intens sau prea des aceste emoții, pentru a nu răni părintele sau pentru a nu fi respins de către acesta. Acesta poate fi cazul părinților care suferă de depresie, anxietate sau alte probleme emoționale, care sunt imaturi emoționali sau distanți emoțional față de copil.
Așadar, pentru a evita „sindromul copilului cuminte”, părinții au nevoie să își descopere sau formeze abilitățile și resursele necesare pentru a aborda aspectele problematice ale personalității copiilor lor.
Copiii au nevoie să fie învățați de părinți să își îmbrățișeze și părțile negative și mai ascunse, să își înfrunte complexele și ambițiile. Dorința de a fi bun e una din cele mai pure, însă pentru o viață satisfăcătoare, uneori copiii trebuie învățați să fie curajoși, îndrăzneți și chiar răutăcioși.
