glasul-hd.ro Web analytics


Parenting

Șapte moduri prin care micul dejun poate influența sănătatea copilului tău

De câte ori nu am auzit că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei? O mulțime de dovezi sugerează acest lucru, în special pentru copii. Un mic dejun regulat și consistent asigură o creștere sănătoasă și o dezvoltare armonioasă a copilului, atât din punct de vedere fizic cât și mintal, Cu alte cuvinte, atât copiii , cât și adolescenții își obțin cea mai mare energie și nutrienții necesari creșterii în special din masa de dimineață.

Micul dejun este important pentru toată lumea, dar mai ales pentru copii și adolescenți. Copiii care sar, de obicei, peste micul dejun se pot simți obosiți, agitați și iritabili. Ceea ce mănâncă un copil la masa de dimineață este, de asemenea, foarte important. Un mic dejun bogat în cereale integrale, fibre și proteine, cu adaos scăzut de zahăr, crește atenția, concentrarea și îmbunătățește memoria, influențând implicit și rezultatele școlare ale copilului, Fără micul dejun, corpul nostru nu are energia de start necesară pentru a acționa la întregul său potențial pe parcursul zilei.

Cum influențează micul dejun sănătatea copilului tău?

  1. Micul dejun asigură energia pentru ziua care începe

De regulă, copilul mănâncă micul dejun după circa 10 ore de la ultima masă. Dimineața, organismul are nevoie de energie pentru a da randament pe parcursul zilei. Practic, prin micul dejun, copilul își asigură combustibilul necesar pentru activitățile școlare și pentru orice altceva trebuie să facă până la masa de prânz.

Glucoza este principala sursă de energie a organismului. După somn, rezervele de glicogen (forma stocată în mușchi și ficat a glucozei) scad, iar nivelul de zahăr din sânge fluctuează. Dacă sărim micul dejun, nivelul energetic al organismului se menține mai scăzut, iar copiii se pot simți agitați sau apatici, au probleme cu concentrarea și memoria. Atunci când copilul mănâncă micul dejun, rezervele de glicogen se refac, iar nivelul energetic crește, permițând copilului să fie activ și atent pe parcursul orelor de școală.

  1. Principalele rezerve de nutrienți sunt furnizate de micul dejun

Fie că este vorba de nutrienții de bază (glucide, lipide și proteine), fie de vitamine și minerale, micul dejun asigură o proporție semnificativă din toate acestea la început de zi. De regulă, la micul dejun se servesc alimente fortificate (precum cerealele), care aduc un aport crescut de fier, folați, vitamine din complexul B și fibre.

  1. Micul dejun previne problemele digestive

Dimineața, stomacul își începe activitatea și mediul gastric devine mai acid, În lipsa hranei, sucurile gastrice pot afecta mucoasa stomacului, ceea ce duce la dureri matinale de tip arsură la nivelul acestuia. Sărind frecvent micul dejun, copilul este în risc să dezvolte probleme digestive, printre care gastrite sau, mai grav, ulcer.

  1. Micul dejun stimulează formarea unor obiceiuri sănătoase

Obiceiurile alimentare sănătoase încep cu respectarea principalelor mese ale zilei și cu consumarea unei hrane adecvate, din punct de vedere nutrițional. Atunci când renunți la micul dejun, se prea poate ca și celelalte mese ale zilei să fie date peste cap, fie ca ore, fie în ceea ce privește conținutul nutritiv. Copiii care sar micul dejun au tendința să mănânce în exces la celelalte mese ale zile, astfel crescând riscul de obezitate, mai ales că își potolesc foamea și între mese cu snacksuri și produse de fast food. Persoanele care iau regulat micul dejun sunt mai active din punct de vedere fizic, au un profil dietar mai bun și șanse mai mari de a menține o greutate normală. Rutinele sănătoase se referă și la faptul de a mânca împreună cu familia principalele mese ale zilei, lucru care aduce armonie și comunicare în interiorul căminului. Dacă la celelalte mese ale zilei, în special la masa de prânz, este mai dificil să se adune toți membrii unei familii, din cauza programelor diferite, la micul dejun este ocazia perfectă de a sta împreună și a pune la cale aspecte legate de ziua care urmează.

  1. Micul dejun regulat reduce riscul de diabet

În cadrul unui studiu, realizat pe un număr de 96.000 de persoane, s-a demonstrat că oamenii care sar peste micul dejun o dată pe săptămână au un risc de 6 ori mai crescut de a face diabet de tip. 2. În cazul persoanelor care sar micul dejun de 4 -5 ori pe săptămână, riscul de diabet crește vertiginos, ajungând până la 55%.

  1. Micul dejun ajută la controlul greutății

Așa cum am arătat mai sus, copiii care iau micul dejun regulat mănâncă mai puțin între mese, adică tocmai în acele perioade când părinții nu-i pot controla, iar ei pot consuma alimente nu tocmai sănătoase, precum produse de fast food sau dulciuri în exces. Ca urmare, acești copii au un risc mult mai scăzut de a deveni supraponderali sau chiar obezi. Mai mult decât atât, unii cercetători sugerează că există o legătură directă între micul dejun și scăderea în greutate, motiv în plus pentru a lua micul dejun zi de zi alături de copiii noștri.

  1. Micul dejun îmbunătățește funcționarea creierului

Numeroase studii au demonstrat că acei copii care iau regulat micul dejun au rezultate școlare mai bune, concentrare mai mare, atenție și memorie mai bine dezvoltate. Energia generată prin consumarea micului dejun îmbunătățește funcționarea globală a creierului și performanțele mentale ale copilului.

Ce trebuie să includă un mic dejun sănătos

Micul dejun trebuie să furnizeze energia necesară pentru începutul de zi și să asigure echilibrul principalelor componente nutritive: proteine, glucide și lipide. Un mic dejun sănătos trebuie să includă o sursă de proteine (ouă, brânză, lapte sau un produs din carne), grăsimi sănătoase (furnizate tot de lactate și ouă), precum și glucide, dat fiind că fundamentul energetic principal este glucoza. Cerealele integrale, legumele și fructele furnizează carbohidrați sănătoși, precum și fibrele necesare unei bune digestii. Cercetătorii au arătat că proteinele și grăsimile cresc senzația de sațietate și diminuează consumul de snacksuri între mese.

Un mic dejun ideal pentru copii poate conține:

– Iaurt grecesc cu nuci, fructe de pădure, cereale integrale

– Ouă cu legume, toast cu pastă de avocado, fructe

– Ovăz pregătit cu lapte, unt de arahide și fructe

Atunci când urmează o activitate fizică susținută, este recomandat ca micul dejun să aibă un conținut mai mare de carbohidrați, putând fi consumate: ciocolată cu lapte, unt de arahide sau brânză, urmate de o banană, fructe și cereale.

 

Sursa:www.qbebe.ro

Back to top button
Close
Close