glasul-hd.ro Web analytics

43

Pompierii hunedoreni au un nou coleg. VEZI cine este acesta

Are mai puțin de un an dar deja face față cu brio exercițiilor de salvare în situații de urgență. Mai are însă multe de învățat dar de acest lucru se va ocupa plutonierul Robert Kulcsar. Este vorba despre Rabax, alintat Bebe, un câine ciobănesc german, provenit din canisa Centrului Chinologic Sibiu.

Potrivit pompierilor hunedoreni, părinții lui Bebe sunt câini cu calităţi deosebite necesare misiunilor de căutare a supravieţuitorilor prinşi sub dărâmături sau în medii ostile. Aceleeași calități le va dezvolta și noul ”angajat” al ISU Hunedoara în urma orelor de dresaj.

Bebe se află, încă, în ”perioada copilăriei” fiind într-un program de predresaj şi socializare. Căţelul este familiarizat cu străzile, autospecialele de intervenţie, mijloacele de transport în comun şi orice loc aglomerat în care mirosurile şi zgomotele se amestecă, astfel încât într-o situaţie reală, când se află la muncă, Bebe să nu mai fie distras de nimic”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Curs de specializare pentru Bebe

Pentru a se specializa cu noua sa meserie, Bebe urmează să participe la curs. Acestea va avea loc, iarna viitoare, la Sibiu, iar patrupedul va fi însoțit de dresorul său, plutonierul Robert Kulcsar, un pompier pasionat de câini, care deţine atestat de dresor de peste zece ani.

Cea mai mare bucurie a lui Bebe este mingea, cu care se joacă doar în prezența dresorului său. Bebe este un exemplar deosebit de inteligent, extrem de serios și de preocupat de activitățile desfășurate în cadrul dresajului”, a mai afirmat Anemona Doda.

”Locuință” de serviciu pentru Bebe

Patrupedul salvator a primit deja cadou o ”locuință” de serviciu. Cu sprijinul Asociației “Salvatorii Hunedoreni” și la solicitarea șefului ISU Hunedoara, câinele a primit o cușcă așa cum prevăd reglementările legislative în vigoare. Pompierii hunedoreni susțin că noul lor coleg, aflat de puțin timp sub aripa lor, a făsut progrese semnificative în ceea ce privește atribuțiile sale ”de serviciu”.

 

 

Back to top button