glasul-hd.ro Web analytics

Agricultură

Perspective îmbucurătoare pentru noul an agricol. Ploile din noiembrie şi zăpada căzută în ultimele zile au redus deficitul de apă din sol

Primele cantităţi de zăpadă căzute în luna decembrie şi ploile din noiembrie au reuşit să reducă o mare parte din deficitul de apă din sol. Culturile însămânţate în toamnă au răsărit deja, iar specialiştii se arată optimişti cu privire la noul an agricol.

Agricultura judeţului Hunedoara a avut de suferit pe toată perioada anului, din cauza secetei prelungite. Acest fenomen a afectat în mod negativ producţia de cereale. Cantitatea mare de zăpadă şi ploile din luna noiembrie sunt “mană cerească” pentru agricultori, deficitul de apă din sol fiind redus considerabil. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură Hunedoara culturile agricole din primăvară se anunţă a fi printre cele mai bune.
„Ploile căzute în proporţie de 60-70 de litri pe metru pătrat şi zăpada în proporţie de 25 de litri au reuşit să reducă lipsa apei din pământ. Previziunile pentru culturile de primăvară sunt dintre cele mai bune din ultimii ani. Prin urmare, fenomenele meteorologice din ultimele luni au ajutat toate culturile însămânţate în toamnă să răsară. Totodată, datorită ploilor, agricultorii au putut ara pământul, anul acesta creându-se mai multe ogoare faţă de anul trecut. Conform prognozelor meteorologice, cred că anul viitor agricol va fi unul foarte bun din toate punctele de vedere”, a precizat directorul Direcţiei pentru Agricultură Hunedoara, Ioan Furcă.

Mai multe terenuri însămânţate faţă de anul trecut

Deşi seceta din timpul anului a compromis toate culturile agricultorilor hunedoreni, aceştia nu s-au „dat bătuţi”. Ba mai mult, s-ar putea spune că dezastrul din agricultură din acest an i-a ambiţionat, în judeţ fiind însămânţate cu 1.500 de hectare mai mult faţă de anul trecut. „Avem mai multe hectare de pământ semănate cu grâu, orz, rapiţă şi orzoaică faţă de toamna din 2011, ceea ce este foarte bine. Prin urmare, oamenii au semănat 6.215 hectare de grâu, 342 de hectare de orz, 110 hectare orzoaică şi 296 de rapiţă. În total avem cu aproximativ 1.500 de hectare însămânţate mai mult faţă de anul trecut”, a adăugat Ioan Furcă.

Rapiţa şi grâul au răsărit

Culturile de rapiţă din primăvară au fost compromise, de secetă, în proporţie de aproximativ sută la sută. Din această cauză, majoritatea agricultorilor au refuzat să mai semene rapiţă pe ogoare. Totuşi, după ploile din luna noiembrie, agricultorii s-au răzgândit şi au semănat şi rapiţă. Conform specialiştilor, în momentul de faţă, atât culturile de grâu cât şi cele de rapiţă însămânţate în toamnă au răsărit în proporţie de apro­ximativ 98 la sută. „Până acum, aproximativ 98 la sută din culturile de grâu şi rapiţă au răsărit, ceea ce este un lucru îmbucurător pentru agricultori. Mă bucur că s-a ajuns la concluzia că agricultura este o ramură foarte importantă şi că fără ea nu se poate. Un lucru de precizat este că, prin programele implementate în agricultură, oamenii au fost despăgubiţi pentru culturile pierdute din cauza secetei, fapt pentru care aceştia încă mai lucrează pământul”, a încheiat Furcă.

Loading...