Nici din a șasea încercare! Retezatul, învinsă de UTA Bătrâna Doamnă
Formația pregătită de Flaviu Itul n-a putut pune capăt șirului de cinci insuccese consecutive ale unei echipe hunedorene la barajul de promovare în Liga a III-a. Hațeganii au pierdut, 0-2 (0-1), în fața celor de la UTA Bătrâna Doamnă, într-un meci desfășurat la Lugoj.
Susținuți din tribune de aproape 500 de fani sosiți de pe Mureș, arădenii au deschis repede scorul prin Hlistei, care a trimis cu capul, din plonjon, în plasă, o centrare a lui Popa (10). Retezatul s-a regăsit mai greu și tot UTA a avut ocaziile mai mari în prima parte, însă la pauză au avut doar avantaj minim. La reluare, „zimbrii” au intrat mai hotărâți, dar chiar și așa, n-au găsit calea spre gol. Ba mai mult, au mai încasat unul, în minutul 74, de la nou-intratul Leucuța, la o fază suspectă însă de offside. De altfel, căpitanul Câmpean a protestat vehement și după ce a văzut două avertismente în nici trei minute, a părăsit mai repede terenul. În aceste condiții, Pribac și compania n-au mai putut face nimic până la sfârșit și adversarii lor au sărbătorit, pe gazon, împreună cu fanii, promovarea în cel de-al treilea eșalon.
Detalii de la jocul disputat la Lugoj, precum și o amplă galerie foto, în ediția de luni a cotidianului nostru (print sau online).






