Naveta elevilor la şcoală, în continuare o problemă. Microbuzele şcolare, promise de Guvern, se lasă aşteptate
Transportul elevilor din mediul rural la şcoală reprezintă în continuare o problemă într-o serie de localităţi din judeţul Hunedoara. Până în luna decembrie, în judeţ trebuiau să ajungă 26 de microbuze, promise de Guvern, dar până la această oră, doar copiii din zece localităţi au beneficiat de aceste vehicule.
În urmă cu mai bine de un an, Guvernul a promis că va trimite judeţului Hunedoara 26 de microbuze pentru transportul şcolar. Cu toate că aceste vehicule trebuiau să ajungă mult mai devreme, primele 10 microbuze au sosit de abia în luna septembrie şi au fost distribuite în localităţile Blăjeni, Beriu, Dobra, Mărtineşti, Ribiţa, Lelese, Romos şi Toteşti, Veţel şi Băiţa. Restul de 16 microbuze destinate transportului şcolar trebuiau să ajungă anul trecut, cel târziu în luna decembrie. Din păcate, vehiculele nu au ajuns încă în judeţ, nimeni nu ştie nimic de ele, iar elevii din mediul rural sunt nevoiţi să se descurce singuri cu naveta la şcolile din oraş. „Într- adevăr microbuzele trebuiau să ajungă până în luna decembrie în judeţ, dar deocamdată nu am primit nicio informare în acest sens. Din păcate, nu ştim ziua sau luna în care restul vehiculelor vor fi distribuite judeţului dar sperăm să fie cât mai repede”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Raluca Manea.
Ministerul Dezvoltării Regionale a achiziţionat 600 de microbuze şcolare, marca Opel, în valoare de 72,3 milioane de lei, din vânzarea certificatelor verzi. Printr-un ordin semnat de ministrul de resort, repartizarea autovehiculelor a început în luna iunie a acestui an.






