Micuţii hunedoreni vor fi vaccinaţi împotriva „bolilor copilăriei”
Elevii din clasa I din judeţul Hunedoara urmează să fie vaccinaţi împotriva rubeolei, rujeolei şi a oreionului. Pentru această campanie, care va demara în maximum o săptămână, judeţului i-au fost distribuite 3.200 de doze de vaccin.
Iniţial campania de vaccinare a elevilor din clasa I trebuia să aibe loc în luna octombrie, dar dintr-un motiv neştiut, Ministerul Sănătăţii a amânat vaccinarea pentru prima lună a anului 2015. În urmă cu mai multe zile, medicii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara au primit din partea ministerului de resort necesarul de doze de vaccin pentru imunizarea micuţilor împotriva „bolilor copilăriei”. „Am primit un necesar de 3.200 de doze de vaccin pentru imunizarea elevilor din clasa I, împotriva rubeolei, rujeolei şi a oreionului. În momentul de faţă, în unităţile şcolare din judeţ are loc triajul epidemiologic, iar după acesta va începe şi campania de vaccinare a elevilor cu vaccinul ROR. Cel mai probabil, micuţii vor putea fi vaccinaţi peste o săptămână”, a menţionat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.






