glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Străzile dintre blocuri şi alte câteva alei pietonale din Deva, încă nedeszăpezite

Mai mulţi locuitori ai municipiului reşedinţă de judeţ reclamă faptul că utilajele de deszăpezire ale societăţii cu care Primăria Deva a încheiat un contract, la finele anului trecut, n-au ajuns şi pe străzile sau aleile secundare ale urbei. Asta deşi acest lucru intră în atribuţiile Salubrizare SA.

„Eu am tot aşteptat zilele acestea să văd dacă utilajele de deszăpezire vor apărea şi pe strada noastră. Zăpada s-a topit de ceva vreme, dar a rămas în urmă un strat gros de gheaţă care face accesul foarte dificil. Atât pentru maşini, cât şi pentru oameni. Plătim nişte taxe şi impozite, mă aştept ca banii noştri să fie folosiţi aşa cum trebuie”, spune Petru Vornicu, din cartierul Dacia din Deva. Reprezentanţii Primăriei au explicat, pentru „Glasul Hunedoarei”, ce intră cu adevărat sub incidenţa societăţii care se ocupă de deszăpezire. „Deszăpezirea din parcări şi dintre blocuri (acolo unde există locuri de parcare – n.red.) trebuie efectuată de persoanele fizice care deţin locurile de parcare, dar şi de către asociaţiile de proprietari. Serviciul de salubrizare se ocupă de deszăpezirea parcărilor mari, special amenajate, dar în cazul celor de la blocuri, fiecare proprietar de maşină are obligaţia de a-şi curăţa locul de parcare. De asemenea, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi înlăture ţurţurii de gheaţă, dar şi să-şi cureţe de zăpadă trotuarele din faţa imobilelor deţinute, fără să depoziteze zăpada pe gurile de canal ori pe partea carosabilă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Deva, Melania Iscru.

A crescut numărul devenilor care au ajuns la spital după ce au căzut pe gheaţă
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, cinci hunedoreni au fost asistaţi medical după ce au suferit contuzii sau traumatisme la nivelul membrelor superioare şi inferioare precum şi în zona toracelui şi a craniului, doar în ultimele zile. În total pompierii SMURD au interevenit, ieri, în 25 de cazuri pentru acordarea de îngrijiri medicale. O parte dintre pacienţi au fost diagnosticaţi cu stop cardio-respirator, sindrom febril, lipotimie sau etilism acut.

Back to top button