Mircea Diaconu poate candida la europarlamentare. Ce efect are decizia instanţei în cazul politicienilor incompatibili
Curtea de Apel Bucureşti a decis că Mircea Diaconu poate candida la alegerile europalamentare din acest an. Judecătorii au respins apelul la decizia Tribunalului Bucureşti care a dispus că Mircea Diaconu, declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, poate candida la alegerile pentru Parlamentul European din acest an. Iniţial, Biroul Electoral Central a decis că Diaconu nu poate candida deoarece în 2012 ANI l-a declarat incompatibil, astfel că prin lege i s-a impus o interdicţie de trei ani pentru a candida la orice tip de alegeri. Decizia judecătorilor înseamnă că politicienii incompatibili pot candida pentru alte funcţii decât cele pentru care au fost declaraţi incompatibili.
CAB a judecat o contestaţie ANI la decizia Tribunalului Bucureşti care a hotărât că fostul senator PNL se poate înscrie în cursa pentru Bruxelles, chiar dacă a fost declarat incompatibil în 2012.
Decizia judecătorilor înseamnă că politicienii incompatibili pot candida pentru alte funcţii decât cele pentru care au fost declaraţi incompatibili.






