Mieii de Paşte vor fi mai mari, dar mai scumpi
Crescătorii de animale din judeţul Hunedoara consideră că anul acesta de Paşte, hunedorenii vor avea parte de miei mai mari, dar mai scumpi. Anul trecut, un kilogram de carne de miel costa aproximativ 20 de lei, iar anul acesta mielul va ajunge în galantare şi cu cinci lei mai mult pe kilogram.
Hunedorenii sunt obişnuiţi cu gândul că în fiecare an de Paşte, carnea de miel se scumpeşte, iar anul acesta istoria pare-se că se repetă. Preţul mioarelor în judeţul Hunedoara ar putea deveni mai mare, cu aproximativ cinci lei pe kilogram, din cauza scumpirii furajelor dar şi lipsei de subvenţii. Din cauza secetei de anul trecut crescătorii de oi au fost nevoiţi să investească mai mulţi bani în nutreţuri decât plănuiseră. Potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură Hunedoara, Ioan Furcă, hunedorenii vor găsi carnea de miel ori la acelaşi preţ ca şi anul trecut, ori mai scumpă, dar în niciun caz mai ieftină.
“Din discuţiile pe care le-am avut cu crescătorii de animale din judeţ, cred că anul acesta de Paşte, carnea de miel va fi mai scumpă. Deşi nimeni nu îşi doreşte acest lucru, mă tem că exact asta se va întâmpla deoarece furajele s-au scumpit, iar animalele trebuie hrănite. Un alt motiv pentru care friptura de miel va ajunge pe masa hunedorenilor mai scumpă este faptul că fermierii din judeţ nu au primit banii pe subvenţii, motiv pentru care nu îşi permit să cumpere nutreţuri. Chiar dacă Sărbătorile Pascale sunt mai târziu cu o lună decât în alte perioade, mieii vor avea timp mai mult să se hrănească, lucru care va necesita mai mulţi bani din partea ciobanilor. Totodată, dacă mielul va fi mai scump pentru hunedoreni, cu siguranţă va fi şi mai mare”, a precizat Ioan Furcă.
Aproximativ 25 de lei kilogramul de carne de miel
Dacă anul trecut un kilogram de miel, în preajma sărbătorilor pascale, era cel mult 20 de lei, anul acesta mielul va ajunge în galantare şi cu cinci lei în plus pe kilogram. Reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Hunedoara consideră că dacă hunedorenii vor vrea să păstreze tradiţia şi să aibă friptură de miel pe masă, de Paşte, vor fi nevoiţi să scoată din buzunar până la 25 de lei pe un kilogram.
Crescătorii de ovine sunt optimişti în privinţa preţului cărnii de miel
Deşi toată lumea se aşteaptă la un preţ “piperat” la carnea de miel, unii crescători de animale din judeţ nu sunt de aceeaşi părere. Fermierul Călin Grama din Brad, care creşte în ograda sa aproximativ 1.200 de oi, consideră că preţul mioarelor va fi mai mic decât anul trecut.
“Eu consider că vom avea miei mai ieftini şi mai mari. Vor fi mai mari pentru că vor avea timp mai mult cu o lună să se hrănească şi vor fi mai ieftini pentru că ciobanii nu îşi pot permite să mărească preţul kilogramului de carne pentru că riscă să rămână cu marfa nevândută. Totodată, preţul acestor mioare va fi influenţat şi de export, dacă fermierii vor importa sau nu carne de miel din afara ţării”, a menţionat Călin Grama.
În deschiderea şedinţei de ieri a Guvernului, primul-ministru Victor Ponta a declarat în prezenţa presei că vor începe plăţile subvenţiei, începând cu săptămâna viitoare. În concluzie, în zilele următoare agricultorii hunedoreni îşi vor primi plăţile aferente subvenţiilor depuse anul trecut.
Banii pentru beneficiarii mai multor ajutoare de stat în agricultură, printre care şi cel acordat pentru motorina utilizată în agricultură, ar putea fi plătiţi după aprobarea de către Guvern a unui proiect de hotărâre publicat, ieri, la prânz, de Ministerul Agriculturii.
Societatea Română a Horticultorilor (SRH) solicită, într-o moţiune adresată ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, interzicerea vânzării în pieţele agroalimentare a produselor horticole provenite din import sau achiziţii intercomunitare de către persoanele fizice neînregistrate fiscal potrivit legislaţiei în domeniu. În acelaşi timp, horticultorii vor ca produsele horticole să fie comercializate doar în locurile special amenajate şi autorizate de consiliile locale, iar vânzarea produselor de acest tip provenite din import şi achiziţii comunitare să se efectueze exclusiv de către comercianţi autorizaţi şi numai în spaţii amenajate şi dotate, conform normelor sanitar-veterinare.






