glasul-hd.ro Web analytics

Agricultură

La tarabele din pieţe vor fi vândute doar legume şi fructe româneşti autohtone

Comercianţii de fructe şi legume din judeţ ar putea fi obligaţi să vândă, pe tarabele din pieţe, doar produse din producţie proprie, dacă proiectul de lege lansat de Ministerul Agriculturii va fi aprobat. Scopul proiectului constă în eliminarea intermediarilor evazionişti care folosesc acte de producător false.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a lansat recent în dezbatere publică un proiect de hotărâre care instituie comercianţilor obligaţia de a vinde numai produse din producţie proprie, autohtonă. Potrivit actului normativ, măsura se aplică doar în cazul producătorilor agricoli, persoane fizice, care vând fructe şi legume pe tarabele din pieţe. Potrivit directorului de la Direcţia pentru Agricultură Hunedoara, Ioan Furcă, comer­ţul cu legume şi fructe proaspete va putea fi practicat doar în spaţii individuale din cadrul pieţelor. „Proiectul dă dreptul doar producătorilor autohtoni de fructe şi legume să-şi vândă marfa pe tarabele din pieţele agroalimentare din judeţ. Eu cred că acest proiect va fi aprobat cât mai repede şi este un lucru foarte bun pentru producătorii români. Acest lucru este bine gândit deoarece va elimina acei intermediari evazio­nişti de pe piaţă, care cresc preţul fructelor, şi va încuraja producătorii autohtoni să-şi vândă marfa la un preţ mai mare. În plus, producătorilor autohtoni le vor fi construite mese speciale pentru ei şi vor avea şi case de marcat. Totodată producătorilor le vor mai fi create şi certificate de producător de la primării pe care le va semna şi specialistul agricol, pentru a fi imposibil de falsificat”, a precizat Ioan Furcă.