glasul-hd.ro Web analytics

Reportaj

Învaţă primii paşi spre un corp şi un mod de viaţă sănătos În fiecare

În fiecare vineri, Glasul Hunedoarei în colaborare cu instructorii de fintess ai Sport Class îţi arată cum să te menţii în formă, să fii mereu dinamic şi plin de energie, cu ajutorul unor exerciţii fizice şi a unei alimentaţii cât mai sănătoase. Pentru început însă, vom face cunoştinţă cu şase dintre cele mai importante aparate care se regăsesc în sala de fitness.

Banda de alergat

Dintre toate tipurile de exerciţii, cele mai bune şi printre cele recomandate cel mai des de către medici sunt cele de alergare. Tocmai de aceea, cea mai la îndemână este banda de alergat. Singurul aparat de fitness care stimulează corpul la fel ca alergarea în aer liber. Acest aparat ne dă tot timpul posibilitatea de a ne monitoriza ritmul cardiac (bătăile inimii), kilometri parcurşi, caloriile pierdute, viteza de deplasase sau înclinaţia în care vrem să alergăm.

Bicicleta de fitness

Bicicleta are o importanţă deosebită pentru pierderea caloriilor, relaxarea muşchilor şi totodată pentru formarea gambei. Pentru slăbit este necesar “mersul pe bicicletă”, care se poate programa în funcţie de nivelul de pregătire şi disponibilitatea la efort. Un program de 20 de minute în fiecare zi pe bicicletă, te poate face să pierzi o cantitate mare de calorii. Bicicleta de fitness dispune de un display LCD care oferă informaţii despre viteză, timp, distanţă, calorii consumate, puls şi rezistenţă.

Aparatul de vâslit

Abdomenul plat şi o musculatură tonifiată se obţine destul de greu de aceea este indicat sa ne îndreptăm atenţia spre aparatele care fac posibil acest lucru fără eforturi foare mari. Aparatul de vâslit este un echipament foarte util şi usor de folosit care nu trebuie ocolit atunci când ne aflăm în sala de fitness. Utilizarea acestuia întăreşte musculatura corpului, a braţelor, a abdomenului, a spatelui, a picioarelor, asigură o ardere eficientă a caloriilor, iar mişcările efectuate în timpul vâslitului au efect pozitiv asupra articulaţiilor. Este recomandată utilizarea sa de 2-3 ori pe săptamănă a câte 30 de minute pe zi.

Aparat spate

Muşchii spatelui constituie cea mai mare grupă musculară a trenului superior, alcătuită din marele dorsal, trapez şi muşchii lombari, în partea inferioară. Munca de birou, lucrul prelungit în faţa calculatorului, şofatul, statul îndelungat în picioare sau o poziţie incorectă a spatelui provoacă dureri. De aceea musculatura spatelui trebuie întărită şi tonifiată. Exerciţiile cu un astfel de aparat, precum cel din imagine, lucrează de la dorsali, până la lombari. De regulă, sunt indicate tracţiunile la scripete cu priză largă, cu trunchiul vertical, tragând de bară până se atinge gâtul cu capul înclinat, selecţia greutăţii urmând a se face în funcţie de nivelul la care s-a ajuns.

Presa pentru picioare

Pentru muşchii picioarelor următorul aparat este foarte benefic, deoarece ajută la tonifierea şi formarea gambelor şi a muşchilor fesieri într-un mod cât mai armonios. Pe acest aparat de fitness, se ia loc cu tălpile (pe platforma lui mobilă) şi genunchii îndoiţi spre umeri, fără a se forţa. Din această poziţie, se expiră şi se împinge greutatea până la extensia completă a genunchilor, evitând blocarea acestora. Se revine apoi la poziţia iniţială, inspirând. Contează foarte mult felul în care se aşează tălpile pe platforma mobilă, influenţând în mod diferit solicitarea grupelor musculare. Spre exemplu, dacă tălpile sunt aşezate în partea superioară a platformei vor fi stimulaţi fesierii şi muşchii posteriori ai coapsei, iar dacă tălpile sunt aşezate în partea inferioară, grupa musculară solicitata este cvadricepsul. Pentru începători sunt recomandate trei serii a câte opt repetări după care se creşte intensitatea.

Mingea de fitness (minge suedeză)

Una dintre cele mai eficiente şi distractive instrumente de antrenament este mingea de fitness. Folosită atât în sălile de sport, cât şi acasă, acest tip de minge lucrează toate grupele de muşchi, tonifiind corpul şi îmbunătăţind postura. Creată iniţial de un terapeut din Europa în scopuri medicale, mingea de fitness este astăzi utilizată în gimnastica de recuperare, dar şi în exerciţii aerobice menite să ne modeleze corpul. Lucrează toate grupele de muşchi. Atenuează durerile de spate, mai ales cele din zona lombară şi cervicală, fiind recomandat celor sedentari, care petrec mult timp pe scaun. Implicând toate grupele de muşchi, tonifică şi modelează uşor corpul. Îmbunătăţeşte echilibrul. Se poate folosi în multe alte antrenamente cum ar fi gimnastica medicală, de recuperare, Pilates, Yoga etc.

Back to top button