În Apuseni, viaţa merge înainte printre troiene

Cele 17 suflete care locuiesc în cătunul Ruseşti din comuna Bulzeştii de Sus nu există în statisticile oficiale privind localităţile izolate din cauza zăpezii. Oamenii de aici nu se plâng din cauza iernii. Au trăit printre zăpezi de când se ştiu. Pentru ei aşa curge viaţa, vara cu căldură şi iarna cu zăpadă.

Pe crestele Apusenilor viaţa e grea indiferent de anotimp. Dar iarna pune parcă piedici şi mai mari în calea oamenilor care se încăpăţânează să-şi ducă viaţa într-o zonă în care şi timpul a îngheţat parcă.

Iarna se pregăteşte din timpul verii

Duminică, satul împrăştiat printre culmile şi văile care coboară dinspre Găina era pustiu. Doar câinii lăsaţi liberi printre troienele de zăpadă lătrau să-şi arate utilitatea pe lângă casa stăpânilor. Casele păreau fantome colorate în întinderea albă. Nici măcar un fir de fum nu se zărea ieşind pe coşuri. Misterul satului pustiu avea să ne fie dezlegat de cel mai tânăr dintre locuitorii cătunului de la poalele Muntelui Găina, care are puţin peste 60 de ani. L-am întâlnit coborând agale pe drumul ce urcă dinspre Valea Găinii. Mergea la o înmormântare. De fapt, aproape toată comunitatea din Ruseşti era la acea înmormântare.
Grăbită parcă să nu întârzie la o întâlnire importantă, pe drumul înzăpezit a apărut silueta gârbovită a unei femei. Locuieşte ceva mai sus, iar de la casa ei până la cea a “bietului Trăian, Dumnezeu să-l ierte” e drum de o oră printre zăpezi. Cu toate astea, femeia ţine morţiş să-şi conducă vecinul de peste două dealuri şi o vale pe ultimul drum. În cei 77 de ani de viaţă, Zoriţa Giurgiu a învăţat că iernile sunt aspre în Munţii Apuseni. Femeia nu are copii şi nici bărbat. Se descurcă cum poate singură. O mai ajută vecinii. Filozofia ei de viaţă se rezumă într-o singură frază: “Vara ne pregătim pentru iarnă şi iarna aşteptăm să vină vara”. Şi o aşteaptă cu o răbdare pe care doar stâncile munţilor din zare o pot egala.

Ritualurile funerare nu se înzăpezesc niciodată

Înmormântarea baciului Traian are loc după toate regulile păstrate din moşi, strămoşi, în Ruseşti. Încă de dimineaţă, rudele defunctului au coborât cu sania trasă de un cal până în centrul comunei, pe un drum anevoios acoperit cu un strat gros de zăpadă. De aici, cu sania au cărat la deal tot ceea ce este necesar pentru ultimul drum al baciului Traian. Inclusiv cei doi preoţi şi-au găsit loc în sania trasă de un cal mic de munte alături de colacii şi sarmalele pregătite pentru pomană. După un drum de aproape două ore cu sania, preoţii şi cântăreţii sunt pregătiţi să înceapă slujba, după care întreaga comunitate pleacă pe acelaşi drum înzăpezit să-l conducă la cimitir pe baciul Traian.
După înmormântare urmează drumul spre casă care va dura mai bine de trei ore printre nămeţi. Dar pentru oamenii din Ruseşti timpul a îngheţat şi nu se va dezgheţa nici măcar la vară.

Cătunul în care preotul nu mai oficiază decât înmormântări

Preotul Marius Marin care slujeşte în parohia Bulzeşti este mereu alături de enoriaşi, chiar dacă într-o comunitate atât de săracă nu se poate aştepta la recompense materiale. “Oamenii de aici trăiesc foarte greu. Iarna este aspră, dar nici vara viaţa nu este uşoară pe dealurile astea. Doar credinţa în Dumnezeu le dă putere oamenilor de aici să treacă peste greutăţi” povesteşte Părintele Marin. Misiunea pastorală a preotului din Bulzeşti nu este deloc uşoară. Satele împrăştiate pe culmile Apusenilor îl obligă să străbată de multe ori drumurile înzăpezite iarna sau pline de noroi toamna şi primăvara pentru a ajunge la casele credincioşilor. O face cu multă credinţă aşa cum a făcut-o şi pentru moşul Traian, pe care l-a condus pe ultimul drum după tradiţie. “Aici, din păcate avem numai înmormântări. În cătunele izolate, aşa cum este şi Ruseşti, nu se mai nasc copii ca să avem câte un botez şi nici cununii nu se mai ţin” spune trist preotul satului.

Vecinii de peste dealuri şi văi

Unul dintre cei mai tineri locuitori din Ruseşti este Ioan Străuţ de 68 de ani. Pentru el mersul pe cărările abrupte care străbat văile şi dealurile de la poalele Muntelui Găina fac parte din viaţa de zi cu zi. Distanţele dintre vecini pot fi străbătute iarna chiar şi într-o oră dar aici timpul nu are nici o valoare. “Mă duc la înmormântare! O murit vecinu’ Dumnezeu să-l ierte. Era singur aici, nu avea pe nimeni, muierea i-o murit de vre-o zece ani şi ficioru s-a prăpădit la Arad, înecat” povesteşte Străuţ parcă încercând să justifice drumul lung pe care-l străbate ca să fie alături de fostul său vecin pe ultimul său drum. Practic pentru bătrânul din Ruseşti toată ziua de duminică va fi ocupată cu înmormântarea vecinului.