43
Hunedoara sărbătoreşte „Ora Pământului”
Municipiul Hunedoara se va alătura şi anul acesta oraşelor care în data de 29 martie 2014 vor lua parte la evenimentul “Ora Pământului”. Sâmbătă, 29 martie 2014, între orele 20.30-21.30, în municipiul Hunedoara se vor stinge luminile (B-dul Corvin, B-dul Dacia, Str. George Enescu și Str. Ciprian Porumbescu). „Vă așteptăm în faţa Casei de Cultură, alături de elevii din cadrul şcolilor şi colegiilor hunedorene, pentru a scrie cu ajutorul lumânărilor, numele municipiului nostru – Hunedoara”, spune organizatorii, care îi invită pe toţi hunedorenii care nu li se pot alătura, ca timp de o oră să stingă luminile în locuinţe.






