glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Gâlceavă electorală, în stil italian, la Hunedoara

Nici n-a apărut bine în politica locală, că a reuşit să şi genereze o polemică vădit electorală. Este vorba despre Paolo Pasqualotto (foto), propus de PSD pentru un post de consilier local.

„Am nişte prieteni, investitori italieni, care au făcut patru – cinci parcuri (tematice – n.red.), unul în Italia, Gardaland, chiar lângă Verona, unul la Kecskemet (Ungaria), unul în Serbia, la Belgrad, şi unul la Verona. Sunt investitori puternici care peste două săptămâni vin cu un proiect foarte clar, vin cu un arhitect, cu oameni de afaceri, stau de vorbă la Primărie şi arată ce se poate face. Au o bază de investiţii de 30 de milioane de euro. Vin aici şi, dacă nu sunt impedimente de birocraţie, se poate face acest parc unde se pot angaja 2.000 – 3.000 de oameni, cel puţin. Acum se lucrează la acest proiect şi-n prima săptămână din mai sunt aici. Au fost o dată la domnul Arion, dar n-a avut încredere în ei”, a declarat, iniţial, Paolo Pasqualotto, în conferinţa de presă a PSD de ieri.

Contra-candidatul lui Viorel Arion, Dan Bobouţanu, a concluzionat: „Deci aceşti investitori au fost la domnul primar şi domnul primar i-a trimis la plimbare”. „Da!” a răspuns italianul adăugând: „El i-a trimis la plimbare şi eu i-am adus la tine”.

Ulterior, răspunzând întrebărilor adresate de reporteri pe această temă, Pasqualotto (care nu vorbeşte prea bine româneşte şi pare că nici nu înţelege pe deplin nuanţele limbii române) a reconfirmat că investitorii ar fi fost trimişi „la plimbare” de primar, confirmând că Viorel Arion „a tăcut ca mutul” şi adăugând că, lui şi prietenilor lui din Italia, Arion le-ar fi lăsat impresia că-şi pierde timpul cu ei.

Arion: „Astfel de afirmaţii sunt nişte mizerii”

„Am auzit şi eu despre cele afirmate (la conferinţa de presă a PSD – n.red.) şi sunt mai mult decât revoltat. Astfel de afirmaţii sunt nişte mizerii. Da, au venit acei investitori italieni care doresc un parc tematic la Hunedoara. Am stat de vorbă cu ei la mine-n birou mai bine de o oră şi, la final, le-am cerut să vină cu o ofertă clară, pusă pe hârtie, pentru că nu ne putem baza doar pe vorbe. Le-am cerut o ofertă, un plan de afaceri, cam tot ce trebuie în asemenea cazuri. Ei ar fi dorit să ocupe cu acel parc cele 20 de hectare de teren ecologizate lângă Castel. Mâine voi discuta şi cu domnul Pasqualotto, pentru că ce a spus e o prostie! Cum să nu discut cu acei domni din Italia?! Ştiu că-n două-trei săptămâni urmează să vină cu un proiect clar, aşa cum le-am cerut în prima discuţie!”, a reacţionat Viorel Arion.

One Comment

Back to top button