Icoane cu părintele Arsenie Boca, vândute ilegal la intrarea în mănăstirea Prislop
Problemele de la poarta mănăstirii Prislop par să nu se mai rezolve. Deși în repetate rânduri, jandarmii îi sancționează pe comercianții care vând fără autorizație tablouri, icoane ori alte suveniruri cu chipul părintelui Arsenie Boca, aceștia vând în continuare fără probleme. Amenzile sunt mult prea mici, comparativ cu câștigurile.
Duminica trecută, jandarmii hunedoreni au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în zona mănăstirii Prislop, faptele sancţionate reprezentând vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi. „Jandarmii hunedoreni, care au asigurat măsurile de ordine publică în zona mănăstirii Prislop, au sancţionat 10 persoane care vindeau ambulant, în parcările din zona mănăstirii Prislop, tablouri reprezentând imaginea Ieromonahului Arsenie Boca, comercializarea în acea zonă nefiind permisă. Cele 10 persoane, cu domiciliul în judeţul Hunedoara, au fost sancţionate de jandarmii hunedoreni, cu amendă, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 8.000 de lei, aplicându-se totodată şi sancţiunea contravenţională complementară a confiscării mărfurilor care au folosit la săvârşirea faptelor antisociale. Pentru săvârşirea aceleiaşi fapte, în perioada 8-9 aprilie 2016, jandarmii hunedoreni aflaţi în misiune în zona mănăstirii Prislop au mai aplicat un număr de 4 amenzi în valoare totală de 2000 lei”, se arată într-un comunicat de presă emis de IJJ Hunedoara. Amenzile aplicate nu par să îi sperie pe comercianții ambulanți, pentru că sunt mult prea mici, în comparație cu câștigurile dintr-o zi bună. Singura variantă de stopare a acestor activități ilegale ar fi ca și credincioșii să nu mai cumpere obiecte din afara mănăstirii, ci doar de la magazinul autorizat din incinta lăcașului de cult.






