glasul-hd.ro Web analytics

Politică

BREAKING NEWS – Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Florin Cîțu în funcția de premier al României

Preşedintele Klaus Iohannis, a avut astăzi consultăricu partidele şi formaţiunile politice parlamentare pentru a desemna un candidat la funcţia de premier. Consultările au început la ora 16.00, primii fiind reprezentanţii PNL, urmaţi de PSD şi USR, apoi de restul formaţiunilor. Şeful statului afirma, marţi seară, că după consultări ar putea avea loc „o desemnare”.

Florin Cîţu, actualmente ministru al Finanţelor Publice, este relativ nou în PNL. Acesta a devenit finanţistul liberalilor şi s-a înscris în partid o dată cu intrarea în Parlament, în 2016. S-a remarcat prin conflictul deschis cu fostul ministru al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Născut în 1972, Florin Cîţu este licenţiat în economie la Grinnel College (1996), SUA, şi doctorand în macroeconomie şi economie internaţională la Iowa State University, având şi un master în economie la aceeaşi universitate.

Fostul ministru a lucrat ca economist pentru Banca Naţională a Noii Zeelande în perioada 2001-2003 şi mai apoi pentru Banca Europeană de Investiţii între 2003-2005. Un an mai târziu acesta se întoarce în România şi devine economist şef şi ulterior Head of Financial Markets la ING Bank, Bucureşti.

La Senat, acesta a fost membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi a condus Comisia de economie. De-a lungul ultimelor luni, Florin Cîţu s-a aflat într-un conflict deschis cu PSD, dar mai ales cu fostul ministru de Finanţe al PSD, Eugen Teodorovici. De altfel, Cîţu l-a acuzat pe social-democrat că este spion rus şi că plăteşte să îl urmărească. În replică, acesta din urmă a afirmat că „înseamnă că ştie de ce”.

Back to top button
Close
Close