Fermierii hunedoreni au încheiat contracte prin PNDR în valoare de peste 110 milioane de euro
Fermierii, investitorii sau autorităţile locale din judeţul Hunedoara au solicitat, până în momentul de faţă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în valoare de peste 110 milioane de euro. Banii contractaţi de hunedoreni sunt pentru aproximativ 360 de investiţii care urmează să fie realizate în mediul rural.
Investiţiile propuse pentru finanţare de către fermieri, investitori sau autorităţi locale asigură creşterea sau îmbunătăţirea producţiei agricole sau îmbunătăţirea vieţii în mediul rural prin dezvoltarea infrastructurii rurale. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Hunedoara, la nivelul judeţului au fost încheiate aproximativ 360 de contracte pentru investiţii.
“Beneficiarii PNDR din judeţul Hunedoara au încheiat contracte pentru 359 investiţii în valoare totală de 111.144.025 euro. Deşi în judeţele Arad, Timiş şi Caraş Severin sumele contractate de oameni pentru proiectele de investiţii au fost mai mari, pot să spun că judeţul nostru stă bine la acest capitol. Consider că nu contează numărul de investiţii, ci eficienţa lor. Celelalte judeţe din regiunea de vest au un potenţial agricol mult mai mare decât al nostru, iar din această privinţă nu ne putem compara cu ei”, a precizat directorul APDRP Hunedoara, Călin Petru Marian.
“S-au încheiat foarte multe contracte de finanţare pentru tinerii fermieri. Totodată, beneficiarii hunedoreni s-au arătat interesaţi de creşterea animalelor şi dezvoltarea rurală, pentru care s-au încheiat mai multe contracte de finanţare nerambursabilă. Spre exemplu, în judeţele celelalte oamenii au fost mai interesaţi să acceseze fonduri pentru culturile vegetale, sau crearea de micro-întreprinderi etc., pe când hunedorenii se bazează mai mult pe investiţiile în creşterea animalelor, dezvoltare rurală sau agroturism”, a menţionat Călin Petru Marian.
(Foto: Hunedorenii au încheiat 359 de contracte de investiţii prin PNDR, în valoare de peste 110 milioane de euro)






