Cum arată NOUA MONEDĂ pe care BNR o lansează din 10 noiembrie în România. Personalitatea care apare pe monedă
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 10 noiembrie 2014, o monedă din argint dedicată aniversării a o sută de ani de la naşterea lui Eugen Drăguţescu, artist plastic român, pictor şi grafician.
Moneda aniversară are o valoare nominală de 10 lei, fiind fabricată din argint. Diametrul monedei este de 37 mm şi greutatea de 31 grame. Aversul redă un desen al artistului plastic Eugen Drăguţescu, valoarea nominală „10 LEI”, inscripţia „ROMÂNIA”, stema României şi anul de emisiune „2014”.
Reversul monedei prezintă portretul, numele, semnătura lui Eugen Drăguţescu şi anii între care a trăit, „1914”, „1993”. Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330,00 lei/bucata.
Monedele din argint dedicate aniversării a o sută de ani de la naşterea lui Eugen Drăguţescu au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.
Sursa: gandul.info






