Cu şi despre oameni frumoşi. Mihai Bursesc, hunedoreanul care cazează gratuit turişti în Ţara Haţegului
Protagonistul din acest sfârşit de săptămână al Campaniei „Premianţii fără Premii” a fost un hunedorean din inima Ţării Haţegului, un om cu suflet mare, care îşi împarte locuinţa fără să stea pe gânduri cu turiştii sosiţi în zonă. Fără să le ia un ban!
Mihai Bursesc are 39 de ani şi e din Sălaşu de Sus. A transformat în timp, atât fostul atelier de fierărie al tatălui său, cât şi cabana familiei de pe Valea Pietrele în locuri cât de cât confortabile, utilizate la capacitate maximă, pentru turiştii „low-cost", care vin să vadă minunăţiile Retezatului.
„La ce-mi folosește casa dacă numai mie îmi folosește?”
E crezul de la care a plecat Mihai şi după care a devenit uşor-uşor cunoscut. Pe uliţele satului, în Retezat, în judeţ, în ţară şi, evident, în comunitatea celor ce caută să cunoască, la pas, locurile ce îi înconjoară. De prin 2007 s-a mutat în vechea fierărie a tatălui său, pe care a transformat-o în cabană, și a început să primească grupuri mari de turiști, în regim de couchsurfing. Dar nu s-a oprit aici. A cazat străini și în apartamentul de serviciu al Primăriei din Sălașu de Sus, și în bibliotecă, și în căminul cultural. Practic, a devenit un adevărat fenomen. E obişnuit cu mass-media, pentru că povestea sa a ajuns pe foile sau site-urile mai multor ziare din ţară. Are o serie de principii sănătoase după care se ghidează şi de la care nu se abate niciodată. Asta pentru că nu îi place să facă nici un compromis, nu-i plac jumătăţile de măsură. E un om dintr-o bucată, simplu, modest, autodidact. Un adevărat personaj care colorează şi aşa frumoasa zonă în care trăieşte. Povesteşe cu lejeritate despre începuturi, despre prezent şi, puţin, despre viitor. Despre ce oferă şi ce primeşte în schimb. În principiu, gratitudine, experienţă de viaţă, în doze mici sau mari, de la cei care îi trec pragul. Şi nu sunt deloc puţini! Vin din toate colţurile lumii. Majoritatea ştiu de el de pe internet. Tot tehnologia îi ajută să ajungă şi în curtea sa, ghidându-se după datele de GPS. Asta chiar dacă, uneori, mai dau şi rateuri. "Acum ceva zile am avut un american în vizită. A introdus greşit datele de pe GPS şi s-a instalat, liniştit, în casele unor vecini care erau plecaţi prin sat. S-a dezbrăcat, şi-a spălat tricoul, a căutat ceva de mâncare până când stăpânii au ajuns acasă. Fără să-l certe, l-au trimis la mine, câteva sute de metri mai sus", povesteşte Mihai. Americani, mexicani, canadieni, brazilieni, nemţi, polonezi, unguri, norvegieni, japonezi. Aproape toate naţiile au trecut pragul adăpostului minimal aranjat de hunedorean. N-a ţinut niciodată contul lor. Ştie doar că anul acesta, par să fie din ce în ce mai mulţi. Îi găzduieşte, le dă bineţe, apoi îi lasă în treaba lor. "Strâng ce rămâne după ei, îi mai sfătuiesc atunci când îmi cer ajutorul şi cam atât. Sunt gazdă, nu şi dădacă. Cei mai mulţi dintre ei revin, sau dacă nu mai ajung pe aici, spun prietenilor şi aşa, curtea e mereu plină. Sătenii sunt obişnuiţi, bucuroşi când văd lume nouă. E ceva, aici în creierul munţilor să dai peste japonezi, canadieni, mexicani, sau alte neamuri, nu?!", mai spune hunedoreanul.
Uşor stingher, sosit la Deva după mulţi ani în care nu mai vizitase oraşul, a mulţumit pentru aprecierea venită din partea celor veniţi. Asta deşi nu consideră în nici un moment că, ceea ce face el, e ceva aparte. Adică exact modul de gândire a majorităţii Premianţilor fără premii. A lăsat loc şi de invitaţie, sus, în inima Retezatului. La aer curat, foc de tabără şi libertate. Multă, multă libertate.
