Coincidenţă cu repetiţie. Simota trebuie să se prezinte în faţa a două instanţe, din două judeţe, în aceeaşi zi
Afaceristul, aflat în arest preventiv, ar trebui să se prezinte în faţa magistraţilor Judecătoriei Petroşani în această dimineaţă, iar la prânz, în faţa Curţii de Apel Alba Iulia, în două dosare distincte. Cel aflat pe rolul Judecătoriei Petroşani vizează infracţiuni de evaziune fiscală, în timp ce la Alba este cercetat în acelaşi dosar cu Cristian Litera.
Aceeaşi dată de proces, aceeaşi de amânare
Coincidenţa nu face doar ca Alin Simota să fie citat la două instanţe diferite în aceeaşi zi. S-a mai întâmplat şi luna trecută când, în data de 15 octombrie, Simota a fost parte în dosarul aflat pe rol la Judecătoria Petroşani dar şi în dosarul de la Curtea de Apel Alba Iulia – în care este cercetat pentru constituire şi aderare la grup infracţional organizat. Ambele instanţe au amânat, atunci, cauzele, şi au stabilit următoarea înfăţişare pentru 5 noiembrie. Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii din Valea Jiului au amânat cauza pentru astăzi “pentru când se va cita inculpatul din Penitenciarul Aiud şi Arestul I.J.P.Alba”.
O nouă amânare
Cel mai probabil, Alin Simota nu va putea fi audiat nici astăzi de judecătorii de la Petroşani. Specialiştii susţin că, în cazul în care o persoană are programate două înfăţişări în aceeaşi zi, la instanţe diferite, legea prevede ca aceasta să se prezinte la instanţa superioară. În cazul particular al lui Simota, orele fiind foarte apropiate, iar distanţa foarte mare între cele două instanţe, acesta va fi prezentat doar Curţii de Apel. Potrivit specialiştilor, cel mai probabil Judecătoria Petroşani va stabili un nou termen în dosar care, de data aceasta nu va mai coincide cu termenul stabilit la Alba Iulia.
10 este ora la care Simota trebuie să fie la Judecătoria Petroşani
12 este ora la care Simota trebuie să fie la Curtea de Apel Alba





