glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Băutura în exces dăunează. Şi-a înjunghiat colegul de pahar după o ceartă pe fondul consumului de alcool

Un bătrân din municipiul Hunedoara a ajuns în stare gravă la spital. Acesta a fost înjunghiat de un alt bărbat după ce au băut împreună mai multe pahare cu alcool. Totul s-a întâmplat chiar în locuinţa victimei.

Poliţia, sesizată de medici

Bătrânul, în vârstă de 79 de ani, s-a prezentat la spital a doua zi după conflict şi le-a povestit medicilor de la Unitatea de Primiri Urgenţe ce s-a întâmplat. „Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată de către personalul medical al Spitalului Municipal Hunedoara cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe s-a prezentat o persoană care a relatat că a fost victima unei agresiuni, iar în urma agravării stării de sănătate a victimei, aceasta a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în urma căreia a fost stabilizată”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Mai are zile

Potrivit medicilor, bătrânul a fost înjunghiat cu un cuţit de bucătărie şi a ajuns la spital cu plagă înjunghiată laterocervicală stânga şi plăgi tăiate la mână stângă. Acesta va avea nevoie de mai multe zile de îngrijiri  medicale. Rănile suferite nu i-au pus în pericol viaţa. Poliţiştii au demarat cercetările şi au stabilit că atacatorul este un alt bărbat din Hunedoara, în vârstă de 60 de ani, vecin cu bătrânul. Pe numele său a fost deschis dosar de cercetare penală, acesta fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care va continua cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală. Autorul va fi cercetat în continuare în stare de libertate cu interdicţia de a părăsi localitatea.

15 zile de îngrijiri medicale necesită bătrânul

Back to top button