Cine-i mai opreşte?!
Autobergamo Deva a păşit cu dreptul în noul campionat. Campioana României a trecut cu 3-1 (3-0) de Spicom Sfântu Gheorghe după un meci în care oaspeţii n-au avut absolut nici o şansă. Într-o formă fizică de invidiat, devenii au dominat de la cap la coadă jocul şi în ciuda diferenţei mici de scor, au făcut spectacol.
Vizitatorii din Sfântu Gheorghe au rezistat atacurilor alb-vişinii 12 minute, până când Pânzan a deviat, nefericit, în proprie poartă o pasă tare a lui Robert Matei. Doiarul Devei a stat şi la baza golului doi, trimiţând o pasă de manual pentru fratele său mai mic, Cristi, care a reluat acrobatic în poartă, de la semi-înălţime, pentru ca după aceea să îşi treacă şi el numele pe lista marcatorilor cu o execuţie la vinclu, aproape de finalul primei părţi. La reluare, posesia devenilor a fost zdrobitoare, oaspeţii putând să iasă la joc doar în ultimele cinci minute ale întâlnirii, atunci când au şi punctat prin spaniolul Cardenas, intrat pe teren în locul portarului.
Mai multe detalii despre victoria celor de la Autobergamo, în ediţia de miercuri a cotidianului nostru.






