glasul-hd.ro Web analytics


Parenting

Atacurile de panică la copii: Nu le ignorați! Ele ascund o problemă reală

Când ajung să aibă manifestările unui atac de panică, copiii au o suferință mai profundă. Pentru a scăpa de ele va trebui să tratăm cauza care le-a declanșat. Numai așa atacurile de panică vor dispărea.

Atacurile de panică la copii – cum se manifestă

Literatura de specialitate menționează că atacurile de panică la copii nu sunt o afecțiune de sine stătătoare, ci un simptom. Atât la copii, cât și la adulți, atacurile de panică au mai mult sau mai puțin aceeași formă de manifestare. Ele încep fără avertisment și sunt incontrolabile. De foarte multe ori sunt însoțite de manifestări precum respirație accelerată, senzația de pierdere a controlului – în mod paradoxal nu este doar o senzație, pentru că atacurile de panică la copii se caracterizează tocmai prin pierderea controlului. Atacurile de panică la copii pot fi însoțite de greață și dureri fizice. Copiii pot avea diaree, care se asociază de obicei și cu alte simptome, și nu are drept cauză o altă afecțiune fiziologică.

Uneori, atacurile de panică la copii sunt precedate de unul sau mai multe din următoarele simptome: insomnie sau hipersomnie (doarme mai mult decât de obicei și pare să se folosească de somn pentru a evita alte lucruri), li se schimbă brusc, fără o cauză obiectivă, pofta de mâncare, par să fie mai plângăcioși și mai dornici de a-și petrece timpul cu părinții și alte persoane pe care le cunosc foarte bine.

Anxietatea și fobia la copii

Atacurile de panică la copii au întotdeauna o cauză. Uneori, cauza poate fi identificată ușor, alteori ea este mai greu de stabilit. Cele mai multe atacuri de panică la copii au ca sursă o formă de anxietate.

Cele mai des întâlnite forme de anxietate sunt:

Anxietatea generalizată – apare pe fondul unor experiențe adverse în ceea ce privește școala sau relațiile de familie. Semnele ei pot să treacă neobservate fiind confundate de multe ori cu stări firești ale copilului. Atâta timp cât cauza care a dus la instalarea ei nu este adresată, anxietatea nu dispare ci, mai mult, se agravează și poate culmina cu apariția atacurilor de panică. Un copil obosit fără să aibă neapărat un motiv, evitant, care încearcă să scape din anumite situații care până în acel moment nu îi creau probleme, care este brusc agitat, violent sau, dimpotrivă, apatic, ar putea traversa o perioadă în care suferă de anxietate. Stărilor enumerate mai sus li se adaugă, uneori, dorința de a dispărea sau chiar gânduri de moarte.

Anxietatea de separare – este o etapă normală în dezvoltarea unui copil, mai ales în intervalul 1-3 ani. Dacă și după această vârstă copilul se teme să rămână cu alte persoane decât cele care îl îngrijesc în mod normal sau dacă plânge foarte mult când persoanele cunoscute se îndepărtează de el, deși se află într-un loc cunoscut unde a mai fost se poate vorbi de o formă de anxietate de separare.

Fobia – este frica dezvoltată față de un anumit obiect, persoană, situație. Spre diferență de anxietate, care nu are un obiect clar, frica are în centrul ei un lucru bine definit. Frica de întuneric, frica de anumite animale sau frica de medici/sânge sunt doar câteva exemple dintre fobiile care pot să apară la copii.

Ce să faci când încep atacurile de panică la copii

Este important să iei legătura cu un specialist. Totuși, până când ajungi să discuți cu acesta este bine să știi că trebui să rămâi calm. Atacurile de panică la copii și adulți dau de multe ori senzația de pierdere a controlului, iar unora chiar li se pare că nu vor supraviețui. Aflați însă în atac de panică, ei nu mai realizează asta. Datoria noastră, a celor care asistăm la un astfel de atac, este să rămânem calmi, cât de calmi putem.

Spune-i copilului, cu o voce calmă că ești lângă el.

Arată-ți compasiunea ”Înțeleg că îți este frică!”. Ajută copilul să respire cât mai regulat, pentru asta este posibil să fie nevoie să îl faci să te privească în ochi și să fie atent la tine. Asigură copilul că înțelegi că se simte rău, dar că ești acolo să te asiguri că nimic rău nu i se va întâmpla. Dacă are dureri, spune-i că ele vor trece.

Back to top button
Close
Close