Agricultorii calamitați vor fi despăgubiți
Fermierii din județul Hunedoara afectați de secetă ar putea primi despăgubiri, sub forma unui ajutor de stat, în valoare de până la 15.000 euro. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Zilele trecute, Ministerul Agriculturii a anunţat că mici fermierii păgubiţi de secetă vor primi ajutoare financiare. Potrivit legislaţiei, există posibilitatea să se acorde, timp de trei ani, în mod direct, un ajutor de minimis de până la 15.000 de euro pentru suprafeţele şi fermele mici. Dar, pe lângă asta, sunt ferme mari care riscă să fie calamitate şi, pentru că sumele depăşesc 15.000 de euro, trebuie notificată Comisia Europeană. La nivelul județului Hunedoara, agricultorii susțin că situația este oarecum gravă deoarece suntem în prag de secetă. „Mă tem că dacă dacă nu va ploua într-o săptămână toate culturile însămânțate în această primăvară vor fi compromise. Și cu deficitul de apă din sol stăm prost (aproximativ 70 la sută), în sensul că avem nevoie de o zi întreagă de ploaie (aproximativ 30 de litri/metru pătrat)”, a precizat directorul Direcției pentru Agricultură Hunedoara, Ioan Furcă. Ministrul Agriculturii a mai precizat că se va transmite la Bruxelles o situaţie centralizată, pentru a găsi soluţii de despăgubire şi pentru suprafeţele mari. Pe lângă ajutorul de minimis, autorităţile au susţinut că vor să aducă apa mai aproape de cei care au acces la infrastructura secundară de irigaţii şi că se caută soluţia unui preţ mai mic la metrul cub de apă şi la energie electrică.






