Zăpada, factor de protecție pentru agricultura județului. Culturile agricole sunt ferite de îngheț
Zăpada din ultima săptămână are părţi bune pentru agricultura județului Hunedoara. Ninsorile au refăcut în totalitate deficitul de apă din sol şi, potrivit specialiștilor în agricultură, stratul de zăpadă ferește culturile agricole de îngheț.
Agricultura din judeţul Hunedoara a avut de suferit în a doua jumătate a anului trecut, datorită ploilor excesive. Totuși, în anumite zone, nevoia de precipitaţii a persistat, dar după căderea zăpezii din ultima săptămână, deficitul de apă din sol s-a refăcut în proporție de sută la sută. Reprezentanții Direcției pentru Agricultură Hunedoara susțin că ninsorile au căzut ca o binecuvântare pentru agricultori, deoarece protejează culturile de îngheț. „ Starea de vegetaţie a culturilor însămânţate în această toamnă în judeţul Hunedoara este foarte bună. Datorită ploilor din ultimele luni și a zăpezii, grâul, rapiţa şi orzul au răsărit în proporţie de sută la sută şi sunt pregătite de iernare. În plus, zăpada din ultima perioadă a fost un bun protector pentru zonele însămânţate, deoarece le-a protejat de îngheţ şi astfel solul a putut să-şi refacă deficitul de apă acumulat. Este foarte bine că, deşi am avut pierderi mari anul trecut din cauza vremii nefavorabile, anul acesta am început bine. S-a refăcut cantitatea de apă din sol şi pot să spun că am intrat la normal”, a precizat directorul DA Hunedoara, Ioan Furcă.
Totuși, gerul le dă bătăi de cap agricultorilor
Deși specialiștii în agricultură susțin că stratul de zăpadă protejează culturile de îngheț, agricultorii sunt sceptici în ceea ce privește gerul năprasnic de afară. Aceștia susțin că încă mai există porțiuni de pământ însămânțate cu grâu, orz sau rapiță, care nu sunt acoperite de zăpadă, iar dacă temperaturile vor mai scădea în perioada următoare este probabil ca acestea să înghețe. „Ne aşteptăm la o diminuare a producţiilor datorită îngheţului, în primăvară. Dacă zăpada a reuşit să refacă toată lipsa apei din sol, gerul ne cam dă planurile peste cap şi încearcă să ne strice culturile însămânțate în toamna anului trecut. Totuși, putem spune că avem noroc până acum deoarece zăpada protejează în mare parte culturile, dar există și porțiuni care nu au fost acoperite de ninsoare. În momentul de faţă suntem într-o perioadă de repaus şi aşteptăm să treacă zăpada pentru a ne apuca de treabă”, a menționat un agricultor din zona Bradului, Adrian Ioan.






