glasul-hd.ro Web analytics

43

Adolescent rănit grav într-un accident de moped

Un adolescent de 17 ani, din comuna Lăpugiu de Jos, a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut cu mopedul.

Tânărul a consumat mai multe băuturi alcoolice după care s-a urcap pe un moped și a plecat la plimbare. În timp de conducea pe un drum comunal din satul Lăsău, acesta a pierdut controlul ghidonului, ieşind astfel în afara părţii carosabile, unde s-a izbit de un stâlp de susţinere a cablurilor de curent.

În urma accidentului, tânărul a suferit mai multe răni grave, fiind transportat cu Ambulanța la Spitalul Judeţean Deva. Aici medicii l-au diagnosticat cu fractură bază de craniu, edem cerebral şi stare de ebrietate.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că mopedul nu era înmatriculat sau înregistrat în circulaţie, iar tânărul nu deţinea permis de conducere, în cauză întocmindu-se un dosar de cercetare penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Bradu.

 

 

Back to top button