Confiscarea extinsă a averilor, propusă de Monica Macovei, urmează să fie implementată în toată Europa
Directiva privind punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni, al cărei raportor este europarlamentarul Monica Macovei, a fost adoptată cu o largă majoritate de voturi de Parlamentul European: 631 de voturi pentru. Transpunerea Directivei este obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.
“Sper ca România să transpună rapid Directiva privind confiscarea bunurilor provenind din infracţiuni. Aceasta aduce norme noi privind confiscarea de la terţe persoane sau confiscarea extinsă, inclusiv în cazul înstrăinării sub preţul pieţei sau al donaţiilor. Potrivit noii Directive, confiscarea banilor infractorilor se va face mai uşor şi mai repede, asfel încât toţi vom avea de câştigat. Eu mi-am atins obiectivul în Parlamentul European, este rândul celor de acasă să îl pună în aplicare”, a declarat Monica Macovei, raportor al Parlamentului European pentru această Directivă. Un pilon important al Directivei este confiscarea extinsă a veniturilor care nu se pot justifica legal. De exemplu, dacă eşti condamnat pentru o sumă mică de trafic de droguri – 1.000 de euro – , judecătorul îţi evaluează toată averea şi, dacă nu o poţi justifica, ţi-o confiscă, prezumând că provine tot din trafic de droguri. Potrivit Directivei, se va aplica în următoarele situaţii: • Corupţie activă şi pasivă în sectorul privat şi public, plus corupţie în cazul oficialilor europeni. • Participare la reţelele de crimă organizată, • pornografie infantilă • criminalitate informatică. • Orice infracţiune pedepsită de lege cu cel puţin 4 ani închisoare.
Un alt pilon al acestei directive este confiscarea de la terţi. Grupurile de criminalitate organizată transferă bunuri şi bani către terţe persoane, în scopul de a evita confiscarea. De exemplu, o persoană acumulează venituri prin infracţiuni, apoi vinde, sau face cadou, sau pune pe numele altora aceste venituri. În aceste situaţii, confiscarea se va putea face dacă bunul se vinde sub preţul pieţei sau se donează, sau există indicii că nu a fost o tranzacţie reală. Europarlamentarul Monica Macovei susţine că Directiva conţine şi noţiunea de re-utilizare socială a bunurilor confiscate. Asta înseamnă că proprietăţile confiscate vor putea fi folosite în interesul comunităţilor afectate sau în scopuri sociale sau, ca în Italia sau Marea Britanie, pentru cumpărarea de maşini sau alte echipamente necesare în lupta împotriva marii criminalităţi. Într-o declaraţie comună inclusă în Directivă, Parlamentul şi Consiliul cer Comisiei să studieze posibilitatea introducerii procedurii de confiscare în lipsa unei condamnări penale, chiar prin proceduri civile. Directiva este obligatorie pentru toate statele membre ale UE şi va trebui implementată în cel mult doi ani şi jumătate.
Sursa: adevarul.ro






