În sfârşit! Gala Sportului Hunedorean, la începutul lui martie
E oficial! „Gala Sportului şi Tineretului Hunedorean 2013” va avea loc la începutul lunii viitoare. Evenimentul în cadrul căruia vor fi recompensaţi cei mai buni sportivi, antrenorii lor, precum şi cele mai performante grupări sportive din judeţ a fost amânat în mai multe rânduri, tocmai pentru ca majoritatea sportivilor să poată să fie prezenţi.
Gala care va aduce laolaltă „crema” sportului hunedorean va avea loc, miercuri, 5 martie în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, în sala „Europa”, cu începere de la ora 14.00.
Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Hunedoara a dat publicităţii, la jumătatea lunii ianuarie, clasamentele în care se regăsesc cei mai buni sportivi ai judeţului, atât la discipline olimpice, cât şi la cele neolimpice – în anul competiţional 2013. Prima poziţie în ierarhia „olimpicilor” i-a revenit, Florentinei Marincu (dublă campioană mondială de juniori, la săritura în lungime şi triplusalt la Campionatele Mondiale de cadeţi de la Doneţk, Ucraina), podiumul fiind completat de pugiliştii celor de la CSŞ Hunedoara, Sorin „Sote” Dobondi şi Eugenia Jurcă. În topul disciplinelor neolimpice, cel mai bun sportiv a fost declarat, pentru al doilea an la rând, Anamaria Gherghel legitimată la Clubul Sportiv Comexim Lupeni, cvintuplă campioană europeană la fotbal-tenis, titluri cucerite la Campionatele Europene de la Istanbul, Turcia. Ea este urmată în top de karateka de la Heian Deva, Andra Daniliuc şi de colegul ei de club, Lucian Purice – şi el campion european la fotbal-tenis.






