Dispărut de acasă
Un bărbat din municipiul Hunedoara este căutat de familie şi poliţişti după ce a plecat de acasă şi nu sa mai întors. Corneliu-Cosmin Lucaci, de 38 de ani, a părăsit, în 23 ianuarie, camera dezafectată din incinta Clubului Metalul Hunedoara, unde locuia singur şi nu a mai revenit până în prezent.
La data dispariţiei purta o geacă de culoare albastru-închis, pantaloni de culoare neagră şi pantofi sport de culoare neagra.
Semnalmente: 1,70 m, constituţie robustă, aproximativ 100 Kg, păr scurt, şaten deschis, grizonat, faţa rotundă, ochii verzi, nasul puţin turtit.
Semne particulare: cicatrice în partea superioară dreaptă, la nivelul frunţii, cicatrice în zona bărbiei, tatuaj pe mâna stangă cu inscripţia ,,BOX”, iar pe antebraţul stâng are un tatuaj reprezentând un trandafir şi numele FELICIA.
Poliţiştii au efectuat activităţi de căutare a bărbatului, dar până în momentul de faţă nu a fost identificat. Persoanele care pot da informaţii cu privire la prezenţa bărbatului în diferite locaţii, sunt rugate să sune la 112.






