Vezi ce nume grele ţinea în lesă Carabulea
lie Carabulea, Marian Mîrzac şi Radu Mustăţea vor fi duşi azi la instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
În comunicatul DNA prin care a fost anunţată reţinerea milionarului Ilie Carabulea şi a complicilor lui în menţinerea artificială pe piaţa asigurărilor a firmei Carpatica Asig SA, procurorii au menţionat şi implicarea unei alte persoane fără a-i da însă numele. "Gruparea infracțională susmenționată a fost sprijinită de Ovidiu Ioan Cezar Giurgea și un alt funcționar cu atribuții de conducere și execuție în cadrul A.S.F.", se arată în comunicatul de presă emis aseară de DNA.
Conform surselor EVZ personajul care a sprijinit gruparea infracţională clădită de Ilie Carabulea, patronul Atlassib SRL şi Transcar SRL, este nimeni altul decât Daniel Tudor, fost preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (unde conform fluturaşului câştiga în jur de 24.000 de euro pe lună) şi fost vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Astfel, reţeaua corupţilor aflaţi în slujba milionarului Ilie Carabulea atinge vârfurile Autorităţii de Supraveghere Financiară. Daniel Tudor este acum audiat de procurorii DNA.
Reamintim că Daniel Tudor a demisionat în octombrie 2013 din funcţia de vicepreşedinte al ASF, invocând atât motive personale cât şi incompatibilitatea între membrii Consiliului ASF şi membrii Parlamentului României. “În contextul celor mai recente modificări legislative referitoare la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care menționează incompatibilitatea între membrii Consiliului ASF și membrii Parlamentului României și din motive personale am decis să demisionez din funcția actual, întrucât eu și soția mea am putea fi în situație de incompatibilitate, din punct de vedere juridic. Consider că este normal să renunț eu, întrucât soția mea a fost aleasă în Parlament prin votul uninominal al cetățenilor, pentru un mandat de 4 ani. Consider că la împlinirea exact a unui an în această funcție (am fost ales de trei ori) mi-am îndeplinit o parte din obiective și am reușit să îmi aduc, atât cât am putut, aportul și suportul pentru piața asigurărilor’’, a declarat Tudor, în comunicat.
(sursa:evz.ro)






