Hoţ prins după aproape doi ani
Un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Hunedoara, a ajuns în spatele gratiilor fiind acuzat de comiterea mai multor furturi. Oamenii legii au stabilit că acesta este autorul uni furt comis în martie 2012 şi al altuia, comis în decembrie 2013.
Potrivit anchetatorilor, tânărul, recidivist, ar sustras, în martie 2012, dintr-un autoturism din Deva, un CD Player și un portmoneu cu acte și bani, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 lei. Pentru accsul în interiorul maşinii, acesta ar fi folosit chei potrivite.
O altă acuzaţie de furt ce îl vizează se referă la luna decembrie aa anului trecut.
„Tânărul a pătruns prin efracție în două magazii aparţinând unei societăţi comerciale din Deva de unde a sustras mai multe scule electrice și un cazan de țuică, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.000 lei. Față de suspect s-a luat măsura reținerii pentru o durată de 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva cu propunere de arestare preventivă”, a declrata purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.






