glasul-hd.ro Web analytics

43

Reacţii după egalul Cetăţii la Vâlcea, 29-29

Cetate Deva a remizat (şi) pe terenul ultimei clasate, HCM Râmnicu Vâlcea şi şi-a compromis, în proporţie de 95 la sută, şansele de a mai prinde un loc în play-off. Patronul grupării devene şi-a pierdut optimismul şi spune că îşi mai doreşte acum doar schimbarea noii ordini din handbalul românesc.

Principalul finanţator al Cetăţii a rezumat evoluţia echipei la Vâlcea şi a enumerat doleanţele pentru perioada care urmează. „Am jucat prost în prima repriză şi am intrat la pauză cu un deficit de trei goluri. În repriza a doua am avut altă atitudine, am recuperat cele trei goluri şi am mers la două peste ele. Ne-am primit pe atac, ne-am văzut egalați şi s-a mers de la cap la cap. Am ratat în ultimul minut, dar n-au reuşit să dea golul victoriei. Pot să spun pentru prima dată că le felicit pe jucătoarele Vâlcei, şi-au depăşit condiția, şi-au dorit această victorie”, a spus Muntean, care afirmă totodată că ia mai în calcul doar două lucruri, în acest sezon: schimbarea președintelui FRH și schimbarea selecționerului României.

„Acum am dezamăgirea ratării obiectivului şi nu mai iau în calcul decât două lucruri. Primul al fi ca pe 27 ianuarie, când sper să se schimbe în bine handbalul românesc. În 14 ani de zile de când bag bani în handbal am ajuns să realizez că lucrurile merg în direcţia greşită. Din cauza clasării pe locul 11 la Campionatul Mondial și din cauza faptului că este pentru prima dată când în cupele europene echipele româneşti joacă un tur şi pleacă acasa. Al doilea lucru ar fi schimbarea selecţionerului, care deşi când era Radu Voina selecţioner şi a terminat pe 13 la Mondialul din Brazilia a ieşit în presă şi a comentat greşelile, vine şi face locul 11 acum. Acest individ a venit şi ne-a întins o cursă şi nouă la Deva, n-am reproşat niciunei jucătoare aşa cum a spus el după meciul cu Zalău. S-a greşit în apărare, nu trebuia să depindem de un şut apărut din nimic cu cinci secunde înainte de final. Acest individ care jigneşte este un angajat al handbalului românesc, el nu poate în locul meu, nu poate să bage bani aşa cum o fac eu, în schimb eu pot să fac şcoala de antrenori şi să îi iau locul. 10 ani am fost alături de el şi ştiu amănunte despre el, pe care dacă le fac publice nu va mai ieşi pe stradă. Nu sunt genul care să scuip şi să ling, eu gândesc şi spun. Dacă în 27 ianuarie vom avea o schimbare totală, sunt dispus să sprijin Federaţia Română cu bani. Tot ce trebuie făcut, trebuie făcut pentru handbalul românesc”, a concluzionat patronul Cetăţii.

Marian Muntean candidează pentru un loc pe postul de vicepreşedinte al FRH. Alegerile care vor stabili noua conducere şi organigrama Federaţiei vor avea loc pe 27 ianuarie (detalii).

Cronica partidei de la Vâlcea, împreună cu alte detalii, în ediţia de mâine a cotidianului nostru.

Back to top button