Când și cum învață copiii diferența dintre bine și rău
Specialiștii susțin că, începând cu vârsta de 1 an, copilul are capacitatea, chiar dacă este încă nedezvoltată complet, de a face diferența dintre bine și rău.
Michael Sabbeth, autorul cărții “Binele, răul și diferența dintre acestea: cum să vorbești cu copilul tău despre valorile morale” susține că cei mici reușesc să perceapă tonurile de gri dintre bine și rău. Ceea ce nu reușesc ei însă să înțeleagă este procesul prin care etica poate fi situațională, regulile moralității schimbându-se în funcție de situație.
Potrivit acestuia, îl poți ajuta pe copil să se dezvolte astfel încât să înțeleagă mai bine diferența dintre bine și rău, indiferent de situație. Copilul poate fi ajutat în primul rând prin puterea exemplului oferit de părinte, iar apoi prin discuții ample, exemple teoretice și prin stabilirea unor reguli.
Mai mulți medici psihoterapeuți ne explică de ce este important să impunem reguli celor mici încă de când încep să se miște și să cunoască lumea din jur, adică de la vârsta de 6 luni. Începând din acea perioadă, putem explica copiilor ce este bine și ce este rău, spunându-i ce este permis să facă și ce nu (spre exemplu, îi putem spune că are voie să se joace cu mânuțele, însă că nu trebuie să le bage în guriță). Oferindu-i posibilitatea de a alege ce să facă și ce nu în funcție de ce este permis și ce este interzis, părintele reușește, de fapt, să stabilească bazele responsabilizării micuțului.
Pe măsură ce copilul crește, părintele trebuie să fie atent și să pună din ce în ce mai mult accentul pe diferența dintre bine și rău. Totuși, acesta nu trebuie să comită greșeala de a eticheta copilul ca fiind rău, atunci când comite o greșeală sau face un lucru rău.
Stima de sine a copiilor este afectată adesea de etichetele puse de către părinți sau educatori ori profesori, care folosesc termeni precum “ești rău”. Copilul trebuie să înțeleagă că ceea ce a făcut este rău, nu că el ca ființă umană este rău.
Rolul părintelui este acela de a modela copilul astfel încât acesta să se comporte cum trebuie, să fie capabil să se autocorecteze atunci când greșește și să aibă abilitatea de a face diferența dintre bine și rău. Însă copiii se afla în permanență dezvoltare, ceea ce înseamnă că pot avea scăpări și se pot abate de la drumul lor. Misiunea părintelui este aceea de a îl readuce pe drumul cel bun și de a-l face să înțeleagă, odată pentru totdeauna, diferența dintre bine și rău.
Un alt aspect important este acela că e recomandat ca faptele bune să fie lăudate mai mult decât sunt faptele rele taxate. Astfel, copilul nu va fi frustrat din cauză că este certat foarte des, ci va observa că faptele sale bune sunt apreciate. Așadar, cel mic va înțelege că e bine să facă lucruri bune și că adulții îl răsplătesc cu admirația lor pentru aceste lucruri. În mintea sa se va contura ideea potrivit căreia faptele bune sunt benefice, iar cele rele nu sunt de dorit.
