glasul-hd.ro Web analytics

Justiție

Un nou termen în dosarul tinerei care şi-a aruncat copilul la gunoi

Cecilia Vormair, în vârstă de 21 de ani, din Vulcan, care în luna mai şi-a aruncat copilul nou-născut într-un container, printre gunoaie, a fost prezentată, ieri, magistraţilor hunedoreni, la un nou termen de judecată, în dosarul în care este acuzată de tentativă de omor calificat.

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au stabilit un nou termen de judecată pentru data de trei octombrie. „Instanţa a fixat un nou termen de judecătă pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru partea vătămată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman. Procurorii au stabilit că femeia a născut singură, la domiciliul său din Petroşani, în data de 23 mai, în intervalul orar 6:00 – 7:00. După ce a adus pe lume copilul, petroşăneanca l-a înfăşurat în mai multe haine şi într-o pungă din plastic, apoi l-a aruncat într-un container de gunoi, de pe strada Saturn. Ulterior, aceasta s-a întors la domiciliu şi a şters urmele naşterii. Nou-născutul a fost găsit din întâmplare, de către lucrătorii de la Salubritate, pe strada Saturn, şi a fost transportat la spital, unde medicii au stabilit că a suferit doar o uşoară hipotermie. 

Back to top button