glasul-hd.ro Web analytics

Justiție

Ucigaşul din lanul de porumb, la un pas de sentinţă

David Andronic, tânărul acuzat că a violat şi ucis o femeie într-un lan de porumb de lângă Orăştie, îşi va afla sentinţa peste două săptămâni. Pe rolul Tribunalului Hunedoara s-a consumat ieri un nou termen de judecată în acest dosar. Magistraţii i-au audiat pe martori finalizând astfel cercetarea judecătorească. Pronunţarea sentinţei a fost amânată pentru data de 22 ianuarie.

David Andronic, de 21 de ani, este acuzat de omor deosebit de grav, viol şi tâlhărie. Acesta ar fi ucis, în luna august a anului trecut, o femeie de 58 de ani din satul Căstău. Femeia plecase la câmp să culeagă ierburi pentru animale dar nu s-a mai întors. Ea a fost găsită câteva ore mai târziu într-un lan de porumb. Avea gâtul tăiat, era dezbrăcată şi acoperită cu ştiuleţi de porumb.

Back to top button