glasul-hd.ro Web analytics

Politică

PSD contra-atacă puternic acuzaţiile PNL Hunedoara. Într-un fel, liberalii le-au ridicat pesediştilor mingea la fileu când s-au apucat să acuze nereguli la Apa Prod şi la Spitalul Judeţean

Laurenţiu Nistor, Mircea Bobora şi Daniel Andronache au contra-atacat ieri destul de puternic într-o dispută politică pe teme administrative, declanşată de PNL, pe tema angajărilor de la Apa Prod şi a situaţiei financiare a Spitalului Judeţean Deva. Pe scurt, răspunsul a sunat astfel: „Liberalii au condus judeţul 12 ani, au făcut ce-au făcut, iar acum acuză”.

Săptămâna trecută, liderii PNL Hunedoara acuzau situaţia financiară dezastruoasă în care se află Spitalul Judeţean Deva. Fostul director economic al spitalului, Vetuţa Stănescu, atrăgea atenţia că, deşi, în 2017, finanţarea din partea Consiliului Judeţean era mult mai mare decât cea din prima jumătate a lui 2016, valoarea plăţilor restante a crescut. Tot Vetuţa Stănescu a reclamat şi faptul că Spitalul Judeţean nu a folosit 3 milioane de lei alocaţi de CJ pentru medicamente, echipamente, aparatură şi reparaţii.„Asta, în condițiile în care știm cu toții cum arată Pediatria, cum arată Pneumologia, computerul tomograf este defect de atâta timp, aparatele de radiologie sunt vechi de 20 de ani”, a adăugat Vetuţa Stănescu.

Nistor: „Liberalii sunt nişte ipocriţi”

După luni la rând în care şefii Consiliului Judeţean au refuzat să vorbească despre rezultatele auditului făcut la Spitalul Judeţean şi după câteva săptămâni de la momentul în care s-au mulţumit să-l facă public fără prea multe comentarii, ieri au apărut şi consideraţiile liderilor PSD. „Să zicem că nu luăm în considerare anul 2004, de când liberalii au condus judeţul. Să ne referim doar la perioada 2012 – 2016. În 2012, Spitalul Judeţean a avut pierderi de 9,8 milioane, în 2013 de 5,7 milioane, în 2014 de 5,6 milioane, în 2015 de 8,1 milioane, iar în 2016 de 8,3 milioane de lei. În plus, în 2016 nivelul angajamentelor bugetare a fost de 8 milioane de lei dar acestea nu au fost declarate. Aşa se face că, la 31.12.2016 datoriile spitalului erau de 16 milioane. Acum restanţele sunt reduse la 10 milioane. Alt exemplu: în perioada 2015 – 2016, la spital s-au cumpărat 29 de telefoane inteligente care nu au fost înregistrate în contabilitate. Într-un an noi nu putem acoperi toate găurile lăsate de aceşti tovarăşi liberali care vin şi mint cu neruşinare. Liberalii sunt nişte ipocriţi. Ei reclamă situaţia de la Pediatrie?! Păi între 2004 şi 2016 unde-au fost, n-au văzut Pediatria?! Or fi avut ochelari de cal. La Pediatrie, pe 20 februarie 2015 s-au plătit 98.500 de lei pentru lucrări de igienizare, dar lucrări nu s-au făcut nimic. Noi am reparat ecoperişul, mansarda şi etajul 2, cu 430.000 de lei, iar peste o lună se face încă un etaj peste clădirea spitalului (corpul principal) unde va fi doar secţie de Pediatrie”, a declarat Laurenţiu Nistor.

„Retur” puternic şi pe tema Apa Prod

Tot săptămâna trecută, liberalii, de data asta prin vocea lui Vasilică Potecă (fost membru în structura de conducere a operatorului de apă-canal), au acuzat PSD-ul pentru mai multe nereguli la Apa Prod, începând de creşterea numărului de angajaţi la 1.200 (după cum susţin liberalii) până la nepotisme în deciziile de angajare. „În 2013 (pe vremea când PNL conducea judeţul – n.red.) erau 1.014 angajaţi. În 2015 au fost 1024, iar în 2016 – 1075. În ultimul an şi jumătate, reţeaua Apa Prod s-a extins cu 200 de kilometri, societatea având 15.000 de beneficiari casnici în plus, la care se adaugă 200 de firme şi instituţii în plus la reţeaua de apă şi 300 la cea de canalizare. Cu o reţea evident extinsă, numărul actual al angajaţilor Apa Prod este de 1060, chiar mai mic decât cel din 2017”, a declarat Daniel Andronache. Vicepreşedintele CJ Hunedoara a admis că, în ultimii ani, bugetul Apa Prod a fost construit, an de an, pe un număr de 800 de angajaţi, deşi societatea a avut mereu cu 200 – 250 în plus, dar adaugă că, pentru acest lucru se aşteaptă explicaţii în scris din partea directorului economic al societăţii. Andronache precizează că această „greşeală de întocmire a bugetului” s-a tot repetat încă din 2013 încoace.

Loading...

7 Comments

  1. Dar de asfaltarea drumului judetean din Parang nu mai spuneti nimic ca se tot amana de la an la an desi valea jiului a votat tot timpul cu PSD (la presedentiale , parlamentare , europarlamentare , locale , …) .

  2. Ce spital ma ca spitalul din Deva zici ca ești in gara. Ați dat bani la culte voi ma Fmm de nesatuli ce sunteți . Și fetele voastre va trădează. Răutate și comunism se citește pe chipul vostru. Sa ne kkm pe voi de fomisti! Sunteți niște mizerii ba!! Niște lepre, sugative penale. Sper sa putreziti in pușcării cu toată gasca voastră. De la PSD

  3. Dau bani la culte din ordinul lui Dragnea! Patriarhul BOR i-a cantat luii Dragnea, „Vrednic este…”, transformand o ceremonie religioasa importanta, intr-un act de blasfemie.
    Revenind la Spitalul Deva, PSD impreuna cu PNL au furat cat s-a putut pana au ajuns la fundul sacului.Acum pompeaza bani de le bugetul CJ (asa cum facea si MOLOT) dar banii sunt folositi tot pentru a-si rasplati firmele si pe cei care contribuie la pusculita partidului si la bunastarea liderilor, nu in investitii in favoarea spitalului.
    Si mai incearca ceva, arunca cu rahat in ventilator, iar rezultatele se vad!

  4. Trebuie da ridicam o statuie pt PSD cu figurile liderilor,a nepotilor,si a ibovnicelor puse in fruntea firmelor ce apartin CJ HD si conturile unflate din afacerile pe bani publici