glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Primăvara reactivează mirosurile pestilențiale la Orăștie

Cum s-a încălzit puțin afară, cum aerul la Orăștie a redevenit irespirabil. Mirosurile pestilențiale care provin în principal de la ferma de porci de la Turdaș s-au reactivat. Deși a trecut mai bine de jumătate de an de când edilii au trimis adrese către autoritățile competente pentru a interveni în rezolvarea problemei, din nefericire, nici acum mirosul nu a fost estompat. Ba mai mult, ferma încă își desfășoară activitatea deși nu are autorizație de funcționare.

În luna octombrie a anului trecut, „Glasul Hunedoarei” vă prezenta cum locuitorii municipiului Orăștie sunt „sufocați” de un miros urât care provine de la două ferme de porci din localitate, care ar deversa dejecțiile direct în câmp. După șapte luni, timp în care a fost organizat un protest, s-au aplicat sancțiuni, s-au impus măsuri stricte, au fost făcute adrese către Prefectură, Agenția de Mediu și Garda de Mediu, pentru ca mirosul să fie estompat, mare lucru nu s-a schimbat. Odată cu încălzirea vremii a reapărut și „duhoarea”, iar ferma de porci de la Turdaș, responsabilă în mare măsură de mirosurile extrem de greu de suportat încă nu are autorizație de funcționare. „Sunt anumite perioade în care revin aceste mirosuri. Astăzi (n. red. ieri) nu s-a simțit nimic, dar spre exemplu, săptămâna trecută, a fost îngrozitor. Eu am făcut adrese către toate autoritățile competente, nu mi s-a răspuns și aparent nu au fost luate măsuri drastice pentru că mirosurile persistă. Iar acum, că vremea s-a încălzit, va fi și mai tragic pentru orăștieni. Cei de la Garda de Mediu sunt în măsură să depisteze neregulile și să aplice sancțiunile care se impun. Până în momentul de față autoritățile trebuiau să își facă treaba, adică dacă nu ai autorizație, nu funcționezi și punct”, a declarat primarul municipiului Orăștie, Ovidiu Bălan.

Garda de Mediu: „ferma va avea autorizație”

Reprezentanții Gărzii de Mediu Hunedoara susțin că până la finalul acestei luni ferma de porci de la Turdaș va primi autorizație integrată de mediu, deoarece decizia de emitere a autorizației a fost postată deja pe site-ul APM. „Reprezentanții fermei respective au parcurs toate etapele procedurale conduse de către Agenția pentru Protecția Mediului, fiind întocmită decizia de emitere a autorizației integrate de mediu. Conform prevederilor legale, această decizie este postată pe site-ul APM și din informațiile pe care le deținem nu s-au făcut sesizări legate de emiterea acestei decizii. Urmează ca la sfârșitul lunii aprilie să fie emisă autorizația integrată de mediu. Garda de Mediu nu a mai primit nicio sesizare de la persoane fizice sau juridice legate de problema mirosului. Noi am impus ca măsură tuturor fermelor din județul Hunedoara să ne notifice momentul și zonele în care se împrăștie pe câmp dejecții în vederea fertilizării terenurilor. De menționat este faptul că ferma de porci din Turdaș nu a mai fost sancționată în niciun fel de Garda de Mediu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu, Daniel Iacob.

Ideea referendumului rămâne valabilă

Ovidiu Bălan susține că dacă autoritățile nu vor face nimic pentru a estompa mirosul insuportabil, va reveni la ideea organizării unui referendum pentru ca oamenii să decidă dacă vor sau nu să existe ferme de animale în municipiu. „Așteptăm să iasă autorizația de mediu și vorbim după. Am trimis sesizări către Agenția de Mediu pentru ca la revizuirea autorizației de mediu pentru ferma de porci de la Turdaș să găsească o nouă procedură tehnologică pentru eliminarea deversării dejecțiilor pe câmp. Să le introducă în pământ la o anumită adâncime, să nu mai miroasă, sau ce cred ei că este mai bine, dar să nu mai miroasă urât. Așteptăm să vedem dacă toate aceste măsuri se regăsesc în autorizație și atunci vorbim de referendum. Dacă mirosurile vor persista, clar vom lua foarte în serios ideea referendumului, pentru ca oamenii să decidă dacă vor ferme de animale în municipiu sau în apropierea acestuia”, a adăugat edilul.

Citește și:
https://glasul-hd.ro/mirosurile-pestilentiale-de-la-orastie-persista-si-acum/
https://glasul-hd.ro/posibil-referendum-la-orastie-pe-tema-mirosului-de-balegar/