Povestea unui “stâlp” de restaurant. “Moş Opincă”, un local bine ascuns. Spre hanul moşului şi drumul este “românesc”
Cine se încumetă să ia masa la “Hanul lui Moş Opincă trebuie să deţină o maşină de teren sau suspensii de unică folosinţă. Moşul cu nume de încălţăminte şi-a făcut hanul, bine ascuns pe dealurile care înconjoară Deva, undeva înspre Cozia. Un indicator “înfometat” atârnat pe un stâlp le arată viitorilor clienţi că sunt pe drumul cel bun, dar la un moment dat calea asfaltată se duce “în treaba” ei, iar călătorul flămând trebuie să intre pe un drumeag plin de gropi, praf sau noroi, în funcţie de capriciile vremii.
Odată ajuns la hanul lui Moş Opincă percepţia se schimbă total. Priveliştea este superbă, iar ospătarul amabil ne-a luat în primire imediat cum am pătruns în salon. Ca să ne dăm seama că totuşi nu am ieşit din Deva, paharele cu picor puse pe masă erau lăsate în “voia prafului”, aşa cum s-a întâmplat până acum în toate localurile vizitate. Ambianţa este plăcută. Muzica gâdilă “numa” bine urechile, dar ne-am lămurit că Dl. Opincă este un tip cosmopolit, pentru că aranjamentul rustic din salon şi bucatele tradiţionale din meniu nu se “păsăleau” nicicum cu muzica americănească care ne-a stimulat sucurile gastrice.
Vinul, ca pentru pictori
Până să ne hotărâm ce să alegem din lista de bucate foarte “populată”, suntem îmbiaţi cu ceva de la bar. Nu am să înţeleg niciodată de ce ospătarii întreabă de băutură înainte de a lua comanda pentru mâncare, în fond vinurile sau alte licori bahice se asortează în funcţie de meniul ales. Comandăm totuşi un vin la pahar pe care chelnerul îl recomandă ca pentru pictori: alb sau roşu. După ce se lămureşte că nu avem de gând să colorăm nimic, ci pur şi simplu să asortăm băutura la mâncarea ce “va să vie”, ne dă şi indicaţiile despre savoarea vinului. Alegem ceva alb demisec, pe care nu am reuşit totuşi să-l identificăm după mai multe criterii, cu toate că am fi fost curioşi măcar în ceea ce priveşte podgoria. Dacă tot ne-am chinuit suspensiile să ajungem la Moş Opincă, alegem din meniu produse tradiţionale. Şi bine facem.
“Sarmalele reci”, în farfurie nu în concert
Ciorbele sunt incredibil de bune, şi “bogate”. Am comandat ciorbă de fasole cu ciolan şi ciorbă de legume. Prima avea chiar multă fasole şi mult ciolan, iar ce-a de-a doua a fost pur şi simplu bună. E drept că nu am cerut lângă ciorbe ardei iute sau smântână, nici nu am primit, nici nu ne-au fost oferite. Cu toate astea, după primul fel de mâncare ne-am dat seama că am ajuns într-un loc mai mult decât acceptabil. Al doilea fel, tot tradiţional a avut cusurul că a venit un pic prea repede după ciorbele consistente şi mari. Am tras totuşi aer în piept şi am purces la “treabă”. Pe masă în faţa noastră tronau o tochitură cu mămăliguţă care avea drept pălărie un ou-ochi şi lângă ea o strachină cu sarmale cu varză murată tocată mărunt lângă ele, stropite cu smântînă, mâncate cu o mămăligă aurie şi iuţite din când în când cu o ciuşcă murată. Totul ar fi fost ca în vis, dacă tacâmurile pentru friptură nu ne-ar fi îngreunat puţin “munca”, iar sarmalele ar fi fost cu câteva grade celsius mai calde.
Un ospătar excesiv de sincer
La Moş Opincă şi desertul poate fi tradiţional. Am consumat unica porţie de găluşte cu prune. Ospătarul, într-un acces de sinceritate, ne-a spus că este ceea ce a mai rămas din urmă cu o zi. Chiar de ieri, găluştele cu prune tăvălite prin pesmet au fost foarte bune, la fel cum au fost şi clătitele cu cremă de ciocolată.
Nota de plată nu ne-a oferit nici o surpriză. Preţul a fost acceptabil în raport cu calitatea produselor şi a servirii. Nici măcar surpriza să primim un bon fiscal nu am avut-o.
