Povestea unui “stâlp” de restaurant. La Casa Veche şi servirea e bătrânicioasă

Proaspăt renovatul local Casa Veche se află undeva în zona pieţei, ceea ce-l scoate automat din categoria restaurantelor de lux, ştiut fiind faptul că birjarii şi “pilăriţele” din piaţă nu iubesc prea mult locurile cu ştaif. Preţurile nu sunt însă ca pentru o cârciumă de piaţă, ci vor să scoată localul din anonimat, aşa cum face şi faţada zugrăvită cu oarece bun gust.

În interior, muzica tare, câţiva clienţi în salopete de zugrav care beau bere ieftină şi mesele rustice din lemn “natur” ne fac din primul moment să ne dăm seama că vorba cu gardul şi leopardul se aplică perfect în cazul restaurantului Casa Veche.

Meniul, o carte preţioasă

Mesele din lemn nu sunt acoperite cu nimic, pe una dintre ele stă stingher un meniu cu coperţi cam jerpelite. Două persoane ne pasăm lista de bucate şi încercăm să ne hotărâm ce să servim pentru un prânz cât mai agreabil. În lipsa ospătarului, care la 10 minute de când ne-am aşezat la masă nu şi-a făcut apariţia, încercăm să ne orientăm după cele scrise în “cartea culinară”. Ne sunt oferite vreo trei feluri de ciorbe, printre ele amestecate pe listă şi două sortimente de iahnie de fasole. Gustări calde şi reci, paste, preparate din toate cărnurile obişnuite în restaurantele româneşti (porc, vită, pui, peşte), pizza, desert. Meniul arată destul de bogat, dar dacă ajungeţi acolo nu vă grăbiţi să comandaţi. Aşteptaţi totuşi ospătarul, care la un moment dat va veni şi la masa dumneavoastră. Comandăm o ciorbă de fasole în pită şi o ciorbă de legume. În câteva minute aflăm că ciorbă de legume este doar în meniu, nu şi în bucătărie. Ciorbă de fasole ar fi, dar nu este pită, aşa că poate fi servită numai în blid. De fapt, la ora prânzului restaurantul Casa Veche nu oferea decât ciorbă de fasole, dintre toate sortimentele trecute în meniu. Renunţăm la ciorbă şi ne încercăm norocul cu felul doi.
Impropriu spus că NE încercăm norocul, pentru că ospătăriţa ia comanda de la o singură persoană, se întoarce şi pleacă lăsându-l pe celălalt cu vorbele pe corzile vocale. După câteva minute, la insistenţele noastre, s-a întors să ia toată comanda. De fapt, tot localul (cca 10 mese) era deservit de o singură ospătăriţă.

Ospătăriţa, ca îngheţata – acră şi rece

Dacă vă gândiţi să mâncaţi la Casa Veche, nu mai comandaţi murături, ospătăriţa este suficient de acră şi poate liniştit să le înlocuiască. Noi am comandat “carpacio de viţel” şi “gulaş unguresc” (de parcă a mâncat cineva până acum “gulaş oltenesc”). Nici în momentul în care ne-a fost servită mâncarea, masa nu a fost acoperită cu ceva, măcar cu un suport pentru igienizarea locului de servire. Mâncarea a fost adusă la masă pe rând, întâi cea mediteraneană, (căci toţi de la Râm ne tragem) şi la câteva minute a venit şi fiertura ungurească. Vă recomandăm gulaşul, doar dacă aveţi o jumătate de zi liberă după masă sau nu aveţi alergie la Furazolidon. Desertul a fost tot pe jumătate bun. Ne-am riscat la o “banană caramelizată” şi un “profiterol”. Banana a fost acceptabilă, în schimb profiterolul a fost de fapt o combinaţie nedefinită de sortimente de îngheţată, dintre care una acră ca ospătăriţa, cu pişcoturi şi frişcă. Vinul servit la pahar şi prezentat de ospătăriţă ca fiind demidulce a fost un vin sec, dar de calitate.
La finalul mesei am ajuns să înţelegem de ce restaurantul Casa Veche, proaspăt renovat, trece în Deva ca fiind unul cu fiţe. De vină sunt doar preţurile, prezentate pe o notă de plată scrisă de mână, ca pe vremuri, mult prea mari pentru oferta localului.