Ouă în sos de roșii

Ouă în sos de roșii, un preparat rapid și extrem de gustos. Ouă în sos de roșii, shakshuka, ouă în purgatoriu, huevos rancheros – mai multe denumiri și variante ale unei rețete.
Ingrediente
· 6 ouă proaspete Avis 3000
· 1 conservă de 400 gr. de pulpă de roșii mărunțită sau roșii în suc de roșii sau 800 de grame de roșii proaspete, opărite, decojite și tocate cubulețe
· ½ de ceapă (50 de grame)
· 2 căței de usturoi
· 50 ml. ulei de măsline extravirgin
· sare și piper negru proaspăt măcinat
· opțional: ½ linguriță oregano uscat
· opțional: 1 linguriță de zahăr/puțin îndulcitor, pentru corectarea acidității sosului (doar dacă e nevoie)
· opțional: câteva frunze de busuioc proaspăt, pentru servire
· opțional: puțin parmezan răzuit
Mod de preparare
- Alegem o tigaie încăpătoare, în care vom socoti să aibă loc toate ouăle pe care le avem de gătit.
- Ceapa se curăță și se toacă mărunt, usturoiul se taie lamele fine sau se zdrobește. Se încinge tigaia pe foc mediu, se adaugă uleiul, apoi ceapa și usturoiul. Se presară un praf de sare și se amestecă. Se reduce focul și se călește ceapa cu usturoiul la foc mic timp de 7-8 minute, până când ceapa devine translucidă, fără să se rumenească.
- Se adaugă acum toată pulpa de roșii mărunțită/roșiile din conservă tocate, cu tot cu sucul lor/roșiile proaspete opărite, decojite și tocate. Se omogenizează și se condimentează (opțional) cu puțin oregano uscat. Se acoperă cu capacul și se fierbe sosul la foc foarte mic timp de 15 minute.
- După ce au trecut cele 15 minute, se gustă sosul și se potrivește gustul cu sare și piper. Dacă e prea acru, se adaugă puțin zahăr sau îndulcitor, pentru a echilibra aciditatea. Dacă e nevoie, se completează sosul cu puțină apă fierbinte, în cazul în care e prea scăzut.
- Cu lingura, facem o mică adâncitură în sos și imediat spargem 1 ou, lăsându-l să alunece în adâncitura formată. Astfel, gălbenușul va rămâne centrat și oul nu se va împrăștia prea mult.
- Repetăm rapid procedeul de la punctul anterior, până ce toate ouăle sunt în tigaie. Asezonăm puțin ouăle, presărându-le cu sare. Ouăle se gătesc în sosul de roșii timp de 8 minute, la foc mediu-mic. În acest timp, partea inferioară a ouălor va fi complet gătită. După ce trec primele 8 minute, se acoperă tigaia cu capacul. Se mai gătesc ouăle încă 5-6 minute, până când tot albușul va fi bine coagulat.
În final albușurile trebuie să fie complet gătite. Gălbenușul îl putem lăsa mai pătruns sau mai moale, după cum ne place. Aceste ouă în sos de roșii se servesc calde, nu înainte de le presăra cu piper negru proaspăt măcinat. Dacă dorim, putem să le presărăm cu puțin busuioc proaspăt. La fel de bine, însă, merge și-un pic de pătrunjel verde, ceapă tocată etc. Ouăle pregătite în acest stil simplu, italian, se potrivesc să fie servite și cu puțin parmezan răzuit, dacă vă place. Nu uitați de pâine proaspătă! Sosul de roșii delicios se cuvine să fie șters și savurat până la ultima picătură.
Poftă bună!






One Comment