glasul-hd.ro Web analytics

Fără categorie

Mircia Muntean continuă să-și caute dreptatea în justiție

Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, cere instanței supreme revizuirea sentinței prin care a fost condamnat la patru ani, cu suspendarea executării pedepsei, fiind acuzat de „abuz în serviciu”.

În data de 3 aprilie a fost stabilit primul termen la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul numărul 877/1/2017 , în care Mircia Muntean cere revizuirea sentinței prin care a fost condamnat pentru „abuz în serviciu”. Recent, edilului Devei i-a fost respinsă o cerere de „contestație la executare”, atât în instanţa de fond, cât și în cea de recurs. Contestația făcea referire la aceeași sentință de condamnare la patru ani cu suspendare, pronunțată de ÎCCJ, dar Tribunalul București, respectiv Curtea de Apel București, nu a luat în discuție fondul cauzei. Într-un comunicat de presă dat publicității, Mircia Muntean lămurește circumstan- țele în care a fost respinsă „contestația le executare” și de ce tocmai acest „eșec” îi deschide calea spre revizuirea sentinței atacate. Din dezbaterea asupra contesta- ției la executare, apreciată ca fiind nefondată, dar admisibilă de către Tribunalul București și Curtea de Apel București, a rezultat că o cerere de chemare în judecată cu privire la aspecte de fond este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care pe rolul Curții este înregistrată cererea de revizuire ce face obiectul Dosarului nr. 877/1/2017”, este menționat în comunicat. Magistrații ICCJ vor lua în discuție cererea de revizuire ținând cont și de Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale care nuanțează definiția infracțiunii de „abuz în serviciu”, pentru care a fost condamnat Mircia Muntean. Conform comunicatului transmis presei de Mircia Muntean, „până la soluționarea cererii de revizuire, toate efectele hotărârilor judecătorești sunt suspendate prin hotărâ- rile magistraților competenți, iar după soluționarea revizuirii, aceste măsuri încetează conform dispozițiilor magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Tags