Locul în care „lupii” atacă la buzunar. Servicii sălbatice la Castelul Lupilor

Dacă simţiţi o „foame de lup”, ocoliţi Castelul Lupilor din Chimindia, unde clientul este lesne transformat în vânat. Prădătorii canini care i-au inspirat pe patroni în botezarea stabilimentului iau chip de ospătari.

Arhitectura castelului inspiră o întâlnire cu vampirii, dar jugulara clienţilor va rămâne intactă. Nu acelaşi lucru se poate spune despre portofel, care se va uşura considerabil pentru plata unor servicii îndoielnice şi a unor mâncăruri ce cu greu ar putea fi apreciate pozitiv chiar şi de cel mai înfometat lup.

Un ospătar horror, în ambianţă înfricoşătoare

Ospătarul ne aşteaptă la intrarea în castel, semn clar că suntem singurii clienţi care ne încumetăm să-i trecem pragul. În fugă, aruncăm o privire prin curtea dezordonată a castelului, aflată încă în plin proces de amenajare. Bine că totuşi clădirea este gata. Sau aşa pare, pentru că pe faţadă sunt aruncate de-a valma, fără nicio noimă, atâtea elemente arhitecturale din atâtea curente şi stiluri încât niciun specialist în istoria arhitecturii nu le-ar mai putea descâlci. Ne fiind specialişti în domeniu, am remarcat doar ceea ce a deranjat retina şi am intrat în sala de mese. În interior continuă consecvent kitschul de afară. Nici asta nu ar deranja prea tare pentru că foamea bate retina. Pentru un moment ne-a stat inima în loc, sau mai bine zis am simţit stomacul gol cum urcă în gât, pentru că toate mesele erau rezervate. Salonul era gol, dar etichetele „rezervat” ocupau fiecare masă. Ospătarul ne spune să le ignorăm şi să ne aşezăm unde ne place. Mai târziu aveam să regretăm că am ignorat rezervările şi nu am plecat într-un local mai puţin solicitat.

Chelnerul, parcă decupat din cantinele-restaurant ale lui Ceauşescu, se străduieşte cu mult efort să fie amabil.

Practică pe banii clientului

Studiem meniul fără să ne uităm la preţuri. În fond mâncarea bună şi serviciile de calitate trebuie plătite! În cazul nostru a fost chiar pe dos. Am plătit la preţ de „bun” mâncăruri ciudate şi servicii proaste. Cerem un antre’! O banală salată de vinete aflată în meniu! Ghinion. Ospătarul se întoarce destul de repede, spunând că salata este doar în meniu. Cum de acolo nu se poate mânca, ne orientăm spre ceva mai scump şi mai sofisticat. Caş prăjit cu ceva sos! În mod cert Castelul Lupilor a inventat prăjirea la rece, pentru că bucata de brânză era puţin mai caldă decât un bulgăre de zăpadă. Apreciem gustarea caldă ca fiind una rece, şi ne încumetăm să trecem la felul doi fără să mai încercăm ciorbele fierte probabil tot la rece.

O porţie de paste cu somon şi o friptură de vită cu sos de ienupăr ar fi tot ce ne-ar face fericiţi la ora prânzului. Degeaba, însă! Fericirea costă şi nu este uşor de atins în Castelul Lupilor. Ospătarul crede că suntem pictori, altfel nu se explică de ce când am întrebat despre un vin asortat felurilor de mâncare, ne-a recomandat „alb sau roşu”. Nu am vrut să colorăm nimic, de aceea am întrebat şi de alte calităţi organoleptice ale licorii bahice. În sala de mese s-a lăsat o ceaţă densă din care ospătarul a plecat să întrebe pe cineva dacă există şi alte feluri de vin decât albe şi roşii. Până la urmă am ales să bem un şpriţ în rate. Am băut apă la Castel şi am promis că vom bea, în completare,  vinul în altă locaţie.

Marea surpriză, dar nu ultima, a fost când am aflat că pastele cu somon se gătesc de fapt fără paste. Precum salata de vinete, pastele au rămas doar în meniu, bucătarului fiindu-i greu să le mute în farfurie. Aşa că pastele cu somon s-au transformat într-o bucată de peşte prăjit peste care au fost puse câteva liguri de sos brun. Acelaşi sos, de această dată botezat „cu ienupăr” îmbălsăma şi trei bucăţi de friptură de vită, destul de bine făcute. Ienupărul nici măcar nu a trecut pe lângă oala în care s-a preparat sosul, sau dacă a făcut-o nu şi-a lăsat aroma inconfundabilă. Interogat despre lipsa pastelor în farfuria peştelui, ospătarul a început o adevărată probă de marş pe traseul masă – bucătărie. Până în final, pastele a căror fierbere dura 20 de minute sau cartofii natur – 25 de minute –  au fost înlocuite cu un piure de cartofi cu ţelină. Despre aranjarea meselor, folosirea adecvată a paharelor şi a tacâmurilor, nici nu mai are rost să pomenim, fiind detalii neînsemnate faţă de faptul că am comandat ce am vrut noi şi am consumat ce au vrut ei. Normal, lupii sunt animale feroce care se impun chiar şi în faţa vizitatorilor. 

Atmosferă **

Curăţenie ****

Toalete ****

Mâncare *

Băutură **

Servire *

Preţuri *

Legendă:

* Nu te apropia

** Pe riscul tău

*** Acceptabil

**** Mergi cu prietenii

***** De necerezut