Instanţa se va pronunţa peste o săptămână. Bărbatul care a violat o copilă de şase ani, la Homorod, îşi aşteaptă pedeapsa
Bărbatul în vârstă de 30 de ani, din Geoagiu, trimis în judecată în luna iunie, după ce a violat o fată de şase ani în curtea unui imobil părăsit, din localitatea Homorod, va afla săptămâna viitoare ce pedeapsă va trebui să ispăşească pentru fapta comisă.
Magistraţii Tribunalului Hunedoara au amânat, ieri, pronunţarea în dosarul în care hunedoreanul Florin Sârbu este acuzat de comiterea infracţiunii de viol, pentru miercuri, doi octombrie. Terifiantul caz s-a petrecut în localitatea Homorod, la începutul lunii iunie. Florin Sîrbu, în vârstă de 30 de ani, din Geoagiu, se afla în vizită la o cunoştinţă de-a sa din localitatea Homorod. La un moment dat, tânărul a observat că fiica unor vecini ai persoanei la care se afla în vizită era nesupravegheată, iar mintea bolnavă a bărbatului a pus la cale un plan diabolic. Acesta a reuşit să o ademenească pe fată în curtea unui imobil nelocuit, unde a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta.
Surprins de fratele victimei
În scurt timp, fratele copilei, în vârstă de 19 ani, a observat că fata lipseşte şi a plecat să o caute. În momentul în care a ajuns în curtea imobilului nelocuit şi-a văzut sora în ghearele bărbatului. Tânărul a alertat poliţiştii care l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de viol. Florin Sîrbu a fost prezentat Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Hunedoreanul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, iar ulterior în Penitenciarul Aiud.





