glasul-hd.ro Web analytics

Agricultură

Idee de afacere: fermierii ce cultivă plante medicinale pot accesa fonduri europene

Veste bună petru toți fermierii care vor să cultive plante medicinale și aromatice. Aceștia vor primi sprinjin finanaciar de la Uniunea Europeană, prin accesare de fonduri nerambursabile. Suportul financiar este acordat pe o perioadă de cinci ani, iar suma maximă pe care o poate primi un fermier este de 15.000 de euro.

Pentru a primi un astfel de ajutor nerambursabil din partea Uniunii Europene, fermierii care vor să cultive astfel de plante trebuie să dovedească faptul că dețin ferme mici, adică exploatații agricole având dimensiunea economică între 8.000 și 11.999 euro. Sprijinul nerambursabil este acordat pe o perioadă de cinci ani, iar suma primită este de 15.000 de euro pentru o exploatație. În anul 2002 erau raportate 29 de soiuri omologate prin care se numără coriandru, tarhon, fenicul, levănțică, mentă, busuioc, cimbru, mac, degețel lânos, degețel roșu, cicoare, mușețel, anghinare, odolean, saschiul mic, crăițe.  În cultură au fost introduse circa 24 de specii preluate din flora spontană, care au fost „domesticite” relativ ușor, datorită plasticității lor ecologice remarcabile.

Back to top button