glasul-hd.ro Web analytics

Justiție

Hotărâre definitivă. Închisoare cu executare pentru fostul edil al Hunedoarei și echipa sa

Procesul foştilor edili ai Hunedoarei, Ovidiu Hada şi Robert Dan, s-a terminat rău pentru aceștia dar și pentru cei doi foști angajați ai primăriei împreună cu care au comis o serie de infracțiuni. Cei patru au rămas cu pedepsele aplicate de prima instanță, respectiv cinci ani cu executare pentru Hada și Țiplea, și trei ani cu executare pentru ceilalți doi.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunțat hotărârea, la sfârșitul săptămânii trecute, în dosarul de corupţie al fostului primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada. În acest dosar, fostul primar al Hunedoarei a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Aceeași pedeapsă o are de executat și Ioan Țiplea, fost director de Achiziții Publice, iar fostul viceprimar Robert Dan și Arieta Căpâlnă, fost șef al Serviciului Buget – Contabilitate, vor sta trei ani în închisoare. „Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie–D.N.A.–Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr.117 din 3 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia–Secţia penală. Casează în parte sentinţa şi rejudecând: În baza art.191 Cod pr. penală obligă pe inculpaţii Hada Ovidiu Marius, Dan Nicolae Robert, Căpâlnă Daniela Arieta şi Ţiplea Ioan (iar pe acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Aris Mondo Consulting SRL) la câte 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, instanța a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Dan Nicolae Robert, Căpâlnă Daniela Arieta şi Ţiplea Ioan împotriva aceleiaşi sentinţe și îi obligă pe aceștia la plata sumei de câte 400 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 de lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi. Hotărârea instanței este definitivă.

Bugetul municipiului, căpușat de cei patru „magnifici”

Foştii edili ai municipiului Hunedoara, precum şi cei doi angajaţi ai primăriei – Daniela Căpâlnă şi Ioan Țiplea – au fost trimişi în judecată de procurorii DNA la sfârşitul anului 2011, fiind acuzaţi de mai multe fapte de corupţie. Pe lângă pedepsele cu închisoarea, aplicate de prima instanţă, cei patru inculpaţi au mai fost obligaţi să achite suma de 171.212 lei, cu titlul de despăgubiri materiale către Consiliul Local Hunedoara care s-a constituit parte civilă în acest proces. Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2009, Primăria Municipiului Hunedoara a încheiat cinci contracte de achiziţii publice (în principal, servicii de consultanţă şi închiriere de utilaje) de la SC ARIS MONDO CONSULTING SRL, firmă controlată de către inculpatul Țiplea Ioan. Aceste contracte de achiziţii publice au fost încheiate nelegal în perioada aprilie – iunie 2009, sub coordonarea inculpaţilor Hada Ovidiu – Marius şi Dan Nicolae Robert, primarul, respectiv viceprimarul municipiului Hunedoara şi Daniela – Arieta Căpâlnă, şefa Serviciului Financiar – Contabilitate. Valoarea totală a contractelor a fost de 171.212, 36 lei. Firma beneficiară a contractelor nu avea personal specializat angajat pentru efectuarea de consultanţă tehnică şi economică şi nici nu deţinea utilaje pentru închiriere. Suma de 171.212,36 de lei a fost achitată în contul SC Aris Mondo Consulting SRL.

Back to top button